După ani de zile de ezitări şi chiar de o primă încercare, Phenianul a spus "DA" telefoniei mobile.
Dilema este însă alta : dacă această iniţiativă înseamnă, de fapt, "o deschidere" către lume a uneia dintre ultimele redute ale comunismului înecat în izolare de pe glob sau un mijloc mai evoluat de "supraveghere" a unei populaţii asuprite, moarte de foame şi puternic îndoctrinate.
Părerile sunt, deocamdată, împărţite, "dezertorii" din ţara cu pricina, precum şi unii analişti politici occidentali fiind destul de sceptici în ceea ce priveşte o "deschidere" veritabilă către lume a Phenianului. Ei cred mai degrabă că e vorba de o metodă mai eficientă de monitorizare a cetăţenilor, în special a potentaţilor regimului stalinist şi de propagandă politică, pentru a da bine în ochii Occidentului.
OBIECT DE LUX
Firma care a reuşit să convingă regimul de la Phenian să bată palma se poate lăuda cu un succes istoric într-una dintre ţările cele mai sărace şi mai reticente la nou şi civilizaţie de pe glob. Este operatorul de telefonie mobilă egiptean Orascom Communication, care a creat, în luna decembrie, la Phenian, reţeaua de telefonie mobilă Koryolink. "Nu e vorba doar de a furniza servicii 3G, de telefonie mobilă. Facem istorie într-o ţară care se dezvoltă şi se deschide într-un mod remarcabil", a declarat directorul executiv al Orascom Telecom, Naguib Sawiris, citat de Los Angeles Times. El a precizat că, începând din luna februarie, în Coreea de Nord s-au vândut 6.500 de telefoane celulare.
La televiziune, apăreau secvenţe cu nord-coreeni care păreau foarte interesaţi să achiziţioneze telefoane mobile din unicul magazin de profil deschis în Phenian, între un aprozar şi un complex de magazine mici cu lucruri ieftine. Imaginile, ca şi informaţiile au fost însă puse la îndoială de criticii regimului nord-coreean şi de imigranţii care au reuşit să scape de acest regim. Ei afirmă că sunt imagini pur propagandistice, mai ales că şi după ce preţurile scăzuseră la jumătate, un asemenea aparat, de 300 de dolari, înseamnă un obiect de lux, echivalent, de pildă, cu un inel cu diamant, nemaivorbind de costul abonamentului, care depăşeşte de departe posibilităţile omului obişnuit. Mobilul e accesibil deocamdată numai oficialităţilor din Guvern sau celor mai înstăriţi rezidenţi, care furnizează regimului stalinist de la Phenian valută cash, adusă ilegal din străinătate.
Coreea de Nord a încercat să înfiinţeze o reţea de telefonie mobilă şi în 2003, în Phenian şi în alte oraşe din ţară, însă după un an a sistat-o, după ce într-o gară s-a produs o misterioasă explozie, în care au pierit peste 160 de persoane şi 1300 au fost rănite.
Citește pe Antena3.ro