x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Corlăţean: Declaraţia lui Elmar Brok este inacceptabilă şi profund nefericită, contravine valorilor UE

Corlăţean: Declaraţia lui Elmar Brok este inacceptabilă şi profund nefericită, contravine valorilor UE

de Agerpres    |    08 Ian 2014   •   12:58
Corlăţean: Declaraţia lui Elmar Brok este inacceptabilă şi profund nefericită, contravine valorilor UE

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a afirmat miercuri că declaraţia europarlamentarului german Elmar Brok privind amprentarea cetăţenilor români şi bulgari este inacceptabilă şi profund nefericită, punctând că aceasta contravine valorilor şi principiilor Uniunii Europene.

În acest context, ministrul a lansat şi un apel la responsabilitate către politicenii europeni.

"Acea parte a declaraţiei care făcea referire la necesitatea amprentării cetăţenilor români şi bulgari reprezintă o declaraţie profund nefericită, pentru că ea nu doar că introduce un element de discriminare în tratamentul cetăţenilor europeni, dar contravine unor principii sau unor valori fundamentale ale UE. Mă refer doar la acea parte a intervenţiei domnului Brok, lansând în acelaşi timp un apel la politicienii europeni indiferent de familia politică înaintea unui exerciţiu electoral european extrem de important şi pe care trebuie să-l privim cu extrem de mare atenţie şi responsabilitate în raport de ascensiunea unor curente populiste, xenofobe în Europa, antieuropene. Cred că este necesar un apel la responsabilitate şi la reţinere în retorica publică a politicienilor europeni, cu atât mai mult cu cât Elmar Brok este un politician cu experienţă, care are are un rol important în instituţiile europene, în PE, în speţă", a spus Corlăţean, la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu ocazia preluării preşedinţiei elene a Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2014.

El a punctat faptul că apreciază declaraţia europarlamentarului german drept profund neinspirată şi inacceptabilă.

"Am fost coleg cu domnia sa în Parlamentul European şi cunosc şi contribuţia pozitivă la procesele europene, dar acea parte a declaraţiei o consider profund neinspirată şi inacceptabilă şi ea depăşeşte dezbaterea pe familiile politice - PPE, socialişti, liberali - ea ţine de valori fundamentale europene pentru care toţi, la dreapta sau la stânga europeană, cei care au o responsabilitate şi sunt proeuropeni trebuie să rămână în continuare extrem de angajaţi", a spus ministrul de Externe.

Pe de altă parte, ambasadorul Greciei în România, Grigorios Vassiloconstandakis, nu a dorit să comenteze declaraţia lui Elmar Brok.

"Noi suntem fericiţi, ca deţinători ai preşedinţiei (n.r. Consiliului Uniunii Europene), să vedem că au fost ridicate toate restricţiile, potrivit tratatelor UE. Vreau să subliniez că acesta este un pilon fundamental, este vorba de idealurile europene cuprinse chiar în tratatele iniţiale, de la începutul creării UE", a adăugat oficialul grec.

Eurodeputatul german Elmar Brok, din partea formaţiunii Uniunea Creştin-Democrate (CDU), a cancelarului Angela Merkel, a propus vineri repatrierea imigranţilor din Europa de Est care sosesc în Germania pentru a scăpa de sărăcie şi înregistrarea amprentelor lor pentru a-i împiedica să mai revină, potrivit EFE.

"Imigranţii care vin în Germania ca să acceseze ajutoare de şomaj, ajutoare pentru familii şi securitate socială trebuie repatriaţi în ţările de origine. Şi trebuie avut în vedere crearea unui registru cu amprentele acestora, pentru a evita noi călătorii", a spus Brok, citat de cotidianul Bild.

×
Subiecte în articol: Elmar Brok amprentare cetateni romani