x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Coronavirus: Pfizer a cerut autorizaţie pentru administrarea vaccinului său la copiii între 5-11 ani din Brazilia

Coronavirus: Pfizer a cerut autorizaţie pentru administrarea vaccinului său la copiii între 5-11 ani din Brazilia

13 Noi 2021   •   13:30
Coronavirus: Pfizer a cerut autorizaţie pentru administrarea vaccinului său la copiii între 5-11 ani din Brazilia
Sursa foto: Hepta

Compania farmaceutică Pfizer a solicitat vineri Agenţiei Naţionale de Supraveghere Sanitară (ANVISA) din Brazilia să autorizeze vaccinul său anti-COVID-19 pentru copiii din grupa de vârstă 5 - 11 ani, transmite AFP.

"ANVISA a primit cererea trimisă de Pfizer pentru a include grupa de vârstă 5 - 11 ani în indicaţiile vaccinului său Comirnaty", scrie agenţia într-un comunicat.

Cererea de autorizare prevede că dozajul să fie "adaptat şi inferior" celui utilizat pentru copiii de 12 ani şi peste această vârstă şi să fie distribuit în flacoane diferite.

La rândul său, Pfizer a indicat într-o notă că, potrivit "unei analize preliminare"', "o schemă de două doze de 10 micrograme de vaccin s-a dovedit capabilă să genereze un nivel ridicat de anticorpi", la această grupă de vârstă.

Agenţia braziliană are la dispoziţie 30 de zile pentru a studia cererea trimisă de Pfizer, al cărei vaccin pentru categoria 5-11 ani a fost autorizat în SUA din 2 noiembrie.

×
Subiecte în articol: vaccin Pfizer copii