Directorul Serviciului Federal rus de Securitate (FSB, fost KGB), Aleksandr Bortnikov, şi şeful Serviciului de Informaţii Externe (SVR), Mihail Fradkov, fost prim-ministru, figurează pe lista celor 15 persoane sancţionate vineri de Uniunea Europeană în legătură cu situaţia din Ucraina, listă publicată sâmbătă dimineaţa în Jurnalul Oficial al UE, transmite Interfax, citată de Agerpres. Alături de şefii serviciilor de informaţii ruse, pe lista menţionată figurează de asemenea secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, adjunctul acestuia Raşid Nurgaliev, şi liderul cecen Ramzan Kadârov. Lista include şi nume ale unor lideri din estul separatist al Ucrainei, între care Pavel Gubarev, 'guvernatorul popular' al Donbasului, Vladimir Antiufeev, fost şef al KGB-ului transnistrean devenit recent vicepremier al autoproclamatei 'republici populare' Doneţk, Valeri Kaurov, 'preşedinte' al 'republicii Novorossia'.
Consiliul Uniunii Europene a adăugat vineri 15 personalităţi ruse sau ucrainene proruse şi 18 entităţi comerciale pe lista celor sancţionate în legătură cu situaţia din Ucraina.
Aceste persoane şi entităţi, considerate responsabile de acţiuni împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, au fost adăugate pe lista celor care fac obiectul îngheţării averilor şi care au primit interdicţia de viză de intrare în ţările blocului comunitar.
Astfel, numărul celor vizaţi de sancţiunile Uniunii Europene se ridică în prezent la 87, în timp ce numărul entităţilor comerciale este de 20.