x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cum priveşte ministrul rus de externe CONVOIUL PRIZONIERILOR ucraineni de la Doneţk

Cum priveşte ministrul rus de externe CONVOIUL PRIZONIERILOR ucraineni de la Doneţk

25 Aug 2014   •   15:57
Cum priveşte ministrul rus de externe CONVOIUL PRIZONIERILOR ucraineni de la Doneţk

Parada 'prizonierilor ucraineni de război' prezentanţi mulţimii de către rebelii proruşi în bastionul lor Doneţk 'nu are nimic umilitor', a declarat, luni, ministrul afacerilor externe al Rusiei, Serghei Lavrov, informează AFP.

'Am văzut o fotografie de la paradă. Nu am observat nimic din ce ar putea fi considerat umilitor', a spus şeful diplomaţiei ruse la conferinţa de presă în timpul căreia a vorbit şi despre intenţia Moscovei de a trimite un nou 'convoi umanitar' în estul Ucrainei. 

Militarii ucraineni capturaţi de rebelii proruşi, duşi în Piaţa Lenin din Doneţk, în urletele mulţimii

Duminică, insurgenţi proruşi au obligat să defileze mai multe zeci de 'prizonieri de război' ucraineni, în centrul oraşului Doneţk, în estul Ucrainei, în timp ce restul ţării sărbătorea Ziua Independenţei.

'Prizonierii' care au fost arătaţi de forţele separatiste mulţimii din Doneţk, la 24 august, mergeau cu capetele plecate, cu mâinile la spate, majoritatea erau nebărbieriţi, cu părul răvăşit şi îmbrăcaţi fie în combinezoane militare, fie în haine civile. Oameni din mulţime aruncau cu diverse lucruri în direcţia prizonierilor, inclusiv cu sticle

'Parada prizonierilor de război' din Doneţk a stârnit reacţii critice şi din partea unor oficiali occidentali. Astfel, generalul polonez Roman Polko a atenţionat că o asemenea abordare nu exclude posibilitatea ca, la un moment dat, teroriştii din estul Ucrainei să înceapă să execute oameni în direct.

'Referitor la acest 'tratament degradant' al prizonierilor de război, să-i lăsăm pe avocaţi să se ocupe de problemă', a subliniat ministrul rus, care a acuzat în context garda naţională ucraineană de 'crime de război flagrante' împotriva populaţiei civile din estul Ucrainei.

Rusia acuză cu regularitate Kievul de 'crime de război', în mod concret de bombardarea nediscriminatorie a cartierelor rezidenţiale, de la începutul conflictului sângeros din est, care a făcut peste 2.200 de morţi. (Agerpres)

×