După o "experienţă sfântă" trăită în Iran, cumnata fostului premier britanic Tony Blair s-a convertit la Islam.
Lauren Booth (43 de ani) sora mai mică a lui Cherie Blair, soţia fostului premier britanic, poartă "jihab" - o haină lungă tradiţională specifică femeilor din ţările islamice - se roagă de cinci ori pe zi şi merge la o moschee locală, al cărei prag nu l-ar fi călcat niciodată înainte de a avea revelaţia pe care a avut-o în timpul unei vizite făcute în Iran, scrie The Guardian.
Lauren s-a hotărât să-şi schimbe credinţa acum şase săptămâni, când a vizitat moscheia Fatima Al-Masumeh, din oraşul iranian Qom. "Era într-o marţi seara, stăteam acolo, jos, când am simţit ceva ca o morfină spirituală, ce mi-a dat o binecuvântare absolută şi o fericire mare", s-a confesat Lauren cotidianului britanic The Guardian. Când s-a reîntors în ţară, s-a hotărât să se convertească la Islam.
Laureen Booth lucrează la Press TV, la canalul de ştiri din Iran în limba engleză. De când s-a convertit, nu mai mănâncă carne de porc, nu bea alcool şi citeşte în fiecare zi din Coran. A ajuns la pagina 60.
Înainte de revelaţia spirituală pe care a avut-o în Iran, ea avea o oarecare simpatie faţă de Islam şi petrecuse mult timp lucrând la palestinieni. Lauren a mai spus că speră să îl convingă şi pe cumnatul ei, Tony Blair, care se află din nou în focul criticilor privind invazia în Irak, să îşi schimbe părerea despre Islam.
Citește pe Antena3.ro