Anchetatorii care au examinat cutiile negre ale zborului MH17, ce s-a prăbuşit la 17 iulie în estul Ucrainei cu 298 de persoane la bord, nu au găsit nicio dovadă de alterare a dispozitivului care înregistrează conversaţiile în cabina piloţilor, relatează AFP, citată de Agerpres. "Cutia neagră a fost deteriorată, dar memoria sa este intactă şi nu s-a găsit nicio probă sau indiciu că aceasta ar fi fost alterată", a anunţat, ieri, într-un comunicat, Biroul olandez pentru Securitate (OVV), care coordonează ancheta.
Înregistratorul de date de voce (cockpit voice recorder) al avionului malaezian Boeing 777 este într-o stare bună, a declarat, la rândul său, joi, Organizaţia Internaţională a Aviaţiei Civile (ICAO), după cum relatează agenţia de presă Ria Novosti.
"Dispozitivul de înregistrare a vocii este în stare bună", menţionează într-un comunicat ICAO, organizaţia ai cărei experţi participă la investigarea circumstanţelor şi cauzelor care au dus la prăbuşirea avionului de pasageri, doborât cel mai probabil cu o rachetă sol-aer în zona controlată de separatiştii proruşi în estul Ucrainei.
Cutia care înregistrează parametrii de zbor: altitudinea, viteza, poziţia GPS a avionului, timpul de funcţionare sau poziţia anumitor elemente de comandă din cabină urmează să fie examinată în cursul zilei de joi, mai indică agenţia de presă rusă.
Avionul Boeing-777 care efectua cursa Amsterdam-Kuala Lumpur, având 298 de persoane la bord, a fost doborât pe 17 iulie în spațiul aerian din estul Ucrainei, foarte probabil de o rachetă lansată din zona controlată de rebelii proruși. Nu au existat supraviețuitori dintre persoanele aflate la bordul aeronavei.