x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bilanțul morților seismului din Maroc trece de 2.000

Bilanțul morților seismului din Maroc trece de 2.000

de Redacția Jurnalul    |    10 Sep 2023   •   08:00
Bilanțul morților seismului din Maroc trece de 2.000
Sursa foto: Twitter

Peste 2.000 de persoane au fost ucise în urma cutremurului din Maroc, iar alte peste 2.000 au fost rănite, dintre care peste 1.400 sunt în stare critică, potrivit Reuters. OMS arată că peste 300.000 de persoane au fost afectate în Marrakech și zonele învecinate.

Ministerul de Interne din Maroc a declarat că 2.012 persoane au fost ucise și 2.059 au fost rănite, inclusiv 1.404 în stare critică, transmite Reuters.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat că peste 300.000 de persoane au fost afectate în Marrakech și zonele învecinate.

Seismul a lovit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, munții Atlas din Maroc.

Adâncimea cutremurului cu magnitudinea 6,8 pe scara Richter a fost estimată la 18,5 kilometri, potrivit Institutului American de Geofizică (USGS).

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: marrakech Cutremur maroc