x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Cutremur de 7,4 grade în Nepal

Cutremur de 7,4 grade în Nepal

Publicat la 12 Mai 2015 10:36 Modificat la 12 Mai 2015 10:36
Cutremur de 7,4 grade în Nepal

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade s-a produs marţi în Nepal, cu epicentrul la nord-est de Kathmandu, zona cea mai afectată de seismul din 25 aprilie, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (United States Geological Survey - USGS), informează Reuters, AFP şi EFE. Potrivit unui bilanț recent, sunt cel puțin 57 de morți și peste 1.100 de răniți!

În capitala Kathmandu, oamenii s-au grăbit să iasă din clădiri. Mişcarea seismică s-a resimţit şi în capitala Indiei, conform Reuters, citat de Agerpres.

Epicentrul cutremurului, care a lovit în apropiere de tabăra de bază pentru escaladarea Everestului, a fost măsurat la o adâncime superficială de aproximativ 19 km.

Un cutremur cu magnitudinea 7,8 grade a lovit pe 25 aprilie Nepalul, provocând decesul a cel puţin 8.046 de persoane şi rănind mai mult de 17.800 de persoane, aminteşte Reuters.

×
Subiecte în articol: cutremur nepal