"As fi putut sa-l salvez pe Michael Jackson, daca doctorul sau personal, Conrad Murray, chema ambulanta mai repede". Este declaratia lui Richard Senneff, unul dintre primii medici ajunsi la locuinta lui Michael Jackson in ziua in care acesta a murit.
Conrad Murray le-a spus paramedicilor care au sosit la fata locului ca serviciul de urgenta 911 a fost apelat in momentul in megastarul a incetat sa mai respire. Se pare insa ca doctorul Murray a asteptat 20 de minute inainte de a chema ambulanta.
Medicul Richard Sennef a declarat in instanta ca a ajuns la locuinta lui Michael la patru minute dupa apelul de urgenta, scrie The Telegraph. El a spus ca ar fi putut, probabil, sa-l salveze pe cantaret daca ar fi ajuns la el mai repede si daca nu i s-ar fi ascuns date importante privind starea sa generala si medicamentele ce-i fusesera administrate.
"Daca ne-ar fi sunat imediat ce pacientul a cazut, stiu ca am ajuns acolo foarte repede si am fi avut sanse mari sa-i repornim inima", a explicat Senneff.
Cans a ajuns, doctorul Murray i-a spus: "Chiar acum s-a intamplat, chiar cand v-am sunat". Conform declaratiei lui Martin Blount, un alt paramedic, doctorul Murray i-ar fi zis ca Michael incetase sa mai respire cu un minut inainte sa ajunga ambulanta.
Insa Senneff sustine ca l-a gasit pe Jackson deja mort. "Pielea era foarte rece, iar ochii erau deschisi, uscati si dilatati. Pacientul era foarte slab, sub greutate, i se puteau vedea coastele. Parea a avea o problema de sanatate cronica", a declarat paramedicul.
Acuzarea sustine ca doctorul Murray a asteptat 20 de minute inainte de a chema ambulanta, interval in care i-a cerut unui paznic sa ascunda cateva fiole si cutii de medicamente, ascunzand astfel informatii importante despre starea pacientului si, implicit, impiedicand medicii de pe ambulanta sa-si faca meseria.
"Am intrebat care era starea lui generala de sanatate. Nu mi-a raspuns. Am intrebat din nou si iarasi nu mi-a raspuns. Si cred ca a treia oara mi-a zis ca pacientul e in regula, nu are nimic. A spus si ca nu ia niciun medicament, iar pe urma a completat si a zis ca i-a administrat putin Losradpath (sedativ usor, n.r.) ca sa doarma", a precizat Senneff.
Conrad Murray, doctorul personal al lui Michael Jackson, este judecat pentru omor din culpa, fiind acuzat ca i-a administrat starului o doza letala de sedative. In cazul in care va fi condamnat, medicul in varsta de 58 de ani, eliberat pe cautiune dupa ce a fost pus sub acuzare in februarie 2010, risca o pedeapsa de pana la patru ani de inchisoare.