Vile cu câte nouă dormitoare, piscine acoperite şi camere controlate termic pentru blănuri au au fost scoase la vânzare în capitala Rusiei din cauza incertitudinii politice.
Preţurile reduse ale mega-vilelor magnaţilor ruşi arată că averile lor sunt dependente de preţul petrolului la care s-au adăugat şi sancţiuniele tărilot din vest din cauza crizei din Ucraina.
Chiar şi cu preţuri reduse aceste super case costă cel puţin 70 de milioane de euro fie că vrei să locuieşti în centrul Moscovei, într-un penthouse din Sankt Petersbburg sau vrei să ai conacul în apropierea casei lui Putin.
Daca vreţi să trăiţi ca un oligarh şi să vă învecinaţi cu nume precum Roman Abramovici, Alisher Usmanov sau Oleg Deripaska veţi primi discount-uri de milioane, uneori chiar de zeci de milioane.
În cartierul Rubliovka, un fel de Beverly Hills rusesc, în apropierea reşedinţei oficiale a lui Vladimir Putin, locuinţele medii s-au ieftinit cu până la 36% numai în prima jumătate a anului 2015. Spirala ieftinirii locuintelor de acest fel a început anul trecut după scandalul din Ucraina şi Crimeea.
Colapsul catastrofal al proprietăţilor imobiliare arată circumstanţele financiare deficitare ale mogulilor care vor să vândă cu orice preţ pentru a se putea refugia la adăpostul ţărilor din vest.
Piaţa imobiliarelor de lux din Rusia se prăbuşeşte. Adesea adevarata dimensiune a scăderii preţurilor nu se arată decât în momentul în care se negociază direct cu vânzătorul care este disperat să vândă.
Din punctul de vedere al esteticului, în cele mai multe din aceste mega-vile ţipă stridenţa iar kitch-ul tronează la loc de cinste. Puţine dintre aceste conace sunt create şi decorate cu bun gust.