Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideea de la care se pleacă este aceea că avem la dispoziţie o grămadă de bani, circa 19,7 miliarde de euro, pe care nu suntem în stare să-i cheltuim. Şi cum e an electoral, pe marginea subiectului se va dezvolta un discurs demagogic, un zgomot de fond, condiţii în care oamenilor le va fi imposibil să distingă adevărul de manipulare.
Ideea de la care se pleacă este aceea că avem la dispoziţie o grămadă de bani, circa 19,7 miliarde de euro, pe care nu suntem în stare să-i cheltuim. Şi cum e an electoral, pe marginea subiectului se va dezvolta un discurs demagogic, un zgomot de fond, condiţii în care oamenilor le va fi imposibil să distingă adevărul de manipulare.
Nu putem nega incapacitatea noastră administrativă, cum nu putem uita că are rădăcini istorice, ca să zic aşa. Dacă într-o lume mai simplă incapacitatea administrativă se mai putea trece cu vederea, acum ea devine catastrofală. Dar cum să creşti capacitatea administrativă, când de acelaşi domeniu se ocupă trei, patru, cinci instituţii ale statului?
Dacă ar fi să numesc cel mai mare eşec al actualei guvernări (iar cei de la PD-L să nu se bucure, este şi, sau mai ales eşecul lor, pentru că şeful lor de fapt, Traian Băsescu, trebuia să vegheze la asta) acesta este cel al reformării statului. Traian Băsescu înţelege prin reforma statului un singur lucru: cât mai multă putere pentru sine!
In opinia mea, câtă vreme nu vom reforma statul, nu vom putea accesa eficient banii europeni. Din punctul meu de vedere, aceasta este adevărata miză a acestui an electoral, nu apariţia unei noi generaţii de baroni locali, judeţeni sau naţionali. Iar în opinia mea, reforma statului înseamnă în primul rând o raţionalizare instituţională.
Paradoxal, această reformă cere mai mulţi funcţionari publici. Veţi spune că va fi mai multă birocraţie. Nu neapărat! Noi avem puţini funcţionari în administraţie, dar sunt prost distribuiţi. Cu alte cuvinte, ei sunt mulţi acolo unde nu e nevoie de ei şi puţini fix acolo unde se fac proiectele care trebuie finanţate cu bani europeni.
Există, inclusiv, sau mai ales din motive de politizare excesivă a funcţiei publice, o mare fluctuaţie de cadre, iar facultăţile zise de administraţie publică nu produc prea mulţi oameni de valoare pentru administraţia statului. Acum am înţeles că salariile nu ar mai fi chiar ne-competitive, iar în anumite locuri, cum ar fi celebrele UMPuri, e boierie curată! Doar că, aşa cum scria şi Confucius, tocmai cei din UMPuri sunt cei mai lenţi în decizii. Bun, ar mai fi şi tot felul de transferuri ciudate din public în privat şi de acolo înapoi în public, şi tot aşa, ceea ce naşte complicităţi interesante, inclusiv pentru DNA.
Mai există un alt motiv, mult mai puţin discutat, care se ascunde în spatele vorbelor lui Mugur Isărescu, cel care spunea că incapacitatea de a atrage fonduri europene reflectă mari dezechilibre macroeconomice: nu avem în ce investi!
Veţi zice: autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, una, alta. Da, dar nu toţi banii sunt destinaţi pentru infrastructuri. Se mai dau şi pentru alte activităţi economice. Or, noi nu mai avem o economie românească. Marile unităţi productive din România, aparţinând multinaţionalelor, vin cu finanţările lor, nu bat drumul Bruxellesului după bani. Iar IMMurile nu au infrastructurile necesare pentru a accesa banii.
Rămân comunităţile locale. Unii se descurcă, alţii nu. Dar şi când se accesează banii, cu greu se duce la capăt un proiect. Sunt curioasă: s-au cheltuit banii BERD pentru renovarea şcolilor din Bucureşti? Se mai construiesc WC-uri de o suta de mii de euro în plin câmp?
Rezumând: înainte de a ne visa stăpâni pe grămada virtuală de bani, trebuie să construim un stat capabil să absoarbă aceşti bani. Până atunci "vom face din accesarea fondurilor europene cel mai important proiect al nostru” – cum spun in fiecare zi PDL-istii. Acest citat – care reprezinta o fraza rostita cu mare emfaza de una din colegele mele, PDLista, din Parlamentul European - reprezinta opera comună a populismului, demagogiei, incapacităţii administrative a statului şi a cinismului unor oameni politici.
Nu putem nega incapacitatea noastră administrativă, cum nu putem uita că are rădăcini istorice, ca să zic aşa. Dacă într-o lume mai simplă incapacitatea administrativă se mai putea trece cu vederea, acum ea devine catastrofală. Dar cum să creşti capacitatea administrativă, când de acelaşi domeniu se ocupă trei, patru, cinci instituţii ale statului?
Dacă ar fi să numesc cel mai mare eşec al actualei guvernări (iar cei de la PD-L să nu se bucure, este şi, sau mai ales eşecul lor, pentru că şeful lor de fapt, Traian Băsescu, trebuia să vegheze la asta) acesta este cel al reformării statului. Traian Băsescu înţelege prin reforma statului un singur lucru: cât mai multă putere pentru sine! In opinia mea, câtă vreme nu vom reforma statul, nu vom putea accesa eficient banii europeni. Din punctul meu de vedere, aceasta este adevărata miză a acestui an electoral, nu apariţia unei noi generaţii de baroni locali, judeţeni sau naţionali. Iar în opinia mea, reforma statului înseamnă în primul rând o raţionalizare instituţională.
Paradoxal, această reformă cere mai mulţi funcţionari publici. Veţi spune că va fi mai multă birocraţie. Nu neapărat! Noi avem puţini funcţionari în administraţie, dar sunt prost distribuiţi. Cu alte cuvinte, ei sunt mulţi acolo unde nu e nevoie de ei şi puţini fix acolo unde se fac proiectele care trebuie finanţate cu bani europeni.
Există, inclusiv, sau mai ales din motive de politizare excesivă a funcţiei publice, o mare fluctuaţie de cadre, iar facultăţile zise de administraţie publică nu produc prea mulţi oameni de valoare pentru administraţia statului. Acum am înţeles că salariile nu ar mai fi chiar ne-competitive, iar în anumite locuri, cum ar fi celebrele UMPuri, e boierie curată! Doar că, aşa cum scria şi Confucius, tocmai cei din UMPuri sunt cei mai lenţi în decizii. Bun, ar mai fi şi tot felul de transferuri ciudate din public în privat şi de acolo înapoi în public, şi tot aşa, ceea ce naşte complicităţi interesante, inclusiv pentru DNA.
Mai există un alt motiv, mult mai puţin discutat, care se ascunde în spatele vorbelor lui Mugur Isărescu, cel care spunea că incapacitatea de a atrage fonduri europene reflectă mari dezechilibre macroeconomice: nu avem în ce investi!
Veţi zice: autostrăzi, căi ferate, aeroporturi, una, alta. Da, dar nu toţi banii sunt destinaţi pentru infrastructuri. Se mai dau şi pentru alte activităţi economice. Or, noi nu mai avem o economie românească. Marile unităţi productive din România, aparţinând multinaţionalelor, vin cu finanţările lor, nu bat drumul Bruxellesului după bani. Iar IMMurile nu au infrastructurile necesare pentru a accesa banii.
Rămân comunităţile locale. Unii se descurcă, alţii nu. Dar şi când se accesează banii, cu greu se duce la capăt un proiect. Sunt curioasă: s-au cheltuit banii BERD pentru renovarea şcolilor din Bucureşti? Se mai construiesc WC-uri de o suta de mii de euro în plin câmp?
Rezumând: înainte de a ne visa stăpâni pe grămada virtuală de bani, trebuie să construim un stat capabil să absoarbă aceşti bani. Până atunci "vom face din accesarea fondurilor europene cel mai important proiect al nostru” – cum spun in fiecare zi PDL-istii. Acest citat – care reprezinta o fraza rostita cu mare emfaza de una din colegele mele, PDLista, din Parlamentul European - reprezinta opera comună a populismului, demagogiei, incapacităţii administrative a statului şi a cinismului unor oameni politici.
