Autorităţile veneţiene vor să interzică accesul în oraşul vechi cu valize pe roţi de plastic, răspunzând astfel unei dorinţe a locuitorilor exasperaţi de zgomotul milioanelor de roţi la orice oră din zi şi din noapte, relatează vineri 7sur7.be.
În centrul istoric al vechiului oraş şi pe insule vor fi admise doar valizele cu roţi de cauciuc şi cele cu aer sau lichide, se arată într-un comunicat al primăriei.
Cetatea Dogilor este în prezent 'cel mai mare monument turistic din lume, fiind +agresat+ de cel puţin 27 de milioane de turişti', adaugă comunicatul. Această măsură ar permite şi păstrarea pavajului istoric, degradat de defilarea permanentă a valizelor cu roţi de plastic. Municipalitatea adaugă că problema nu va fi greu de rezolvat, ţinând seama că vor exista 'soluţii de adaptare propuse de firmele din domeniu, care vor putea fi foarte utile tuturor centrelor istorice'.
Potrivit presei, cei care nu respectă interdicţia vor risca o amendă între 100 şi 500 de euro. Măsura ar urma să intre în vigoare primăvara viitoare, cu o derogare prevăzută pentru veneţieni.