x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe DECAPITĂRILE s-au mutat în SUA. America sub TEROAREA ISLAMICĂ

DECAPITĂRILE s-au mutat în SUA. America sub TEROAREA ISLAMICĂ

27 Sep 2014   •   09:36
DECAPITĂRILE s-au mutat în SUA. America sub TEROAREA ISLAMICĂ

Un american, care a încercat să convertească la islam mai mulţi colegi de muncă, şi-a decapitat o colegă şi a rănit o alta după ce a aflat că a fost concediat, a anunţat poliţia, relatează AFP şi DPA. 

Suspectul, care a fost împuşcat şi rănit şi în prezent se află la spital în stare stabilă, "pare să-şi fi ales victimele la întâmplare", a indicat într-o conferinţă de presă purtătorul de cuvânt al poliţiei din oraşul Moore, Jeremy Lewis. 

"Nu a vizat pe nimeni în mod special. Se pare că victimele se aflau în calea sa când el a intrat" în incintă, a adăugat purtătorul de cuvânt. 

Tragedia s-a produs joi la o societate alimentară din Oklahoma, în sudul SUA, unde lucra suspectul, identificat ca Alton Nolen, 30 de ani. 

După ce a aflat că a fost concediat, "Nolen s-a dus în parcare, şi-a condus maşina până în faţa intrării în companie (...), apoi s-a deplasat prin intrarea principală până la recepţie", a explicat anterior Jeremy Lewis într-un comunicat. 

"Nolen a sărit asupra (colegei sale) Colleen Hufford şi a ucis-o cu un cuţit. În timpul acestui atac, Nolen a tăiat capul victimei", a adăugat purtătorul de cuvânt. 

Suspectul a atacat apoi o alt colegă cu un cuţit, după care a fost împuşcat de directorul de operaţiuni al firmei, care este şi adjunct de şerif part-time. Cea de-a doua victimă şi suspectul au fost transportaţi la spital, unde se află în stare stabilă.

"După ce am interogat colegi de muncă de-ai lui Nolen, am aflat că el a încercat să convertească la religia musulmană mai mulţi angajaţi", a precizat reprezentantul poliţiei. 

Din cauza naturii crimei, poliţia locală a făcut apel la FBI. 

Tragedia survine după o serie de decapitări ale unor occidentali publicate în înregistrări video pe internet şi executate de combatanţi jihadişti, dintre care trei de către membri ai grupului Statul Islamic (SI) activ în Siria şi Irak şi una de către un grup din Algeria cu legături cu SI. (agerpres)

Totuşi, poliţia consideră că atacul lui Nolan a fost declanşat de faptul că acesta a fost concediat şi nu reprezintă un act de terorism.

×