x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Decizie istorică a justiţiei franceze

Decizie istorică a justiţiei franceze

de Marina Constantinoiu    |    14 Dec 2011   •   21:00
Decizie istorică a justiţiei franceze

Pentru prima oara in Franta, un fost presedinte al Republicii a fost judecat si condamnat: la 79 de ani, Jacques Chirac a fost invins de justitie, relateaza AFP.

Fostul presedinte francez a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu suspendare de Tribu­nalul corectional din Paris, intr-un dosar privind acordarea de locuri de munca fictive in cadrul mu­nicipalitatii, in perioada in care el era primar al Capitalei. El a fost gasit vinovat de 'deturnare de fonduri publice' si 'abuz de incredere' in 'partea pariziana' a dosarului, pentru un nu­mar de 28 de angajari litigioase. Fostul sef de stat a fost declarat vinovat si de 'conflict de in­te­r­ese', in a doua parte a dosarului, instrumentata la Nanterre, localitate din apropiere de Paris. Chirac a fost acuzat ca a permis, pe cand era primar al Parisului, remunerarea de catre mu­nicipalitate a unor persoane care lucrau de fapt pentru partidul sau politic, Adunarea pentru Republica (RPR), devenita Uniunea pentru o Miscare Populara (UMP), partidul actua­lu­lui presedinte al tarii. Jacques Chirac a lipsit la citirea verdictului, la fel ca pe intreg parcursul procesului desfasurat intre 5 si 23 septembrie.

Absenta sa a fost motivata printr-un certificat medical care atesta tulburari neurolo­gice 'severe si ireversibile'. Unul dintre avocatii sai a declarat joi, dupa sentinta, ca Chirac a pri­mit cu 'seninatate' vestea condamnarii, precizand ca este multumit ca tribunalul re­cu­noas­te cel putin ca nu a existat nici un castig per­so­nal. Intrebat in le­gatura cu aspectul istoric al procesului, avocatul a raspuns: 'Este unul din lucrurile de care imi pasa cel mai mult'. 'Deoarece, evident, anu­miti straini, sau chiar francezi, nu vor citi de­cizia in detaliu si nu vor retine decat sanctiunea de doi ani de inchisoare cu suspendare, fara a in­te­lege ca este vorba de ceva vechi, contestat', a adaugat avocatul. Chirac este primul presedinte care este infrant de justitie, dar un precedent greu comparabil exista totusi: cel al maresalului Philippe Petain, seful regimului de la Vichy, care a cola­borat cu Germania nazista, condamnat in 1945 pentru inalta tradare la pedeapsa cu moartea, comutata in inchisoare pe viata.

×
Subiecte în articol: externe