x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Defilare militară pentru Trump, in luna noiembrie

Defilare militară pentru Trump, in luna noiembrie

02 Mar 2018   •   07:05
Defilare militară pentru Trump, in luna noiembrie

Pentagonul pregăteşte o defilare militară "în jurul datei de 11 noiembrie", data armistiţiului Primului Război Mondial, la cererea preşedintelui Donald Trump, a anuntat Pentagonul. "Undeva, in jur de de 11 noiembrie", a spus purtătoarea de cuvânt a ministerului american al apărării, Dana White.

 

Astfel, defilarea "ar putea coincide cu sărbătorirea centenarului Primului Război Mondial", a adăugat ea. "Cu alte cuvinte, ar fi o sărbătorire nu doar a militarilor noştri din prezent, dar şi a celor cei din trecut", a subliniat Dana White. Punctul culminant al manifestărilor ocazionate de împlinirea a 100 de ani de la semnarea armistiţiului care a pus capăt Primului Război Mondial este prevăzut la 11 noiembrie 2018.

Casa Albă a anunţat la începutul lui februarie că Donald Trump doreşte o defilare pentru a pune în evidenţă puterea militară americană, o demonstraţie de forţă care nu este în tradiţia Statelor Unite.

Acest anunţ a dus la apariţia unor obstacole, în special din cauza costului avut în vedere, aproape de 20 de milioane de dolari, dacă se iau în considerare defilările militare din cursul ceremoniilor de învestire a lui Barack Obama în 2009 (21 de milioane de dolari) şi 2013 (26 de milioane de dolari), potrivit datelor oferite de Pentagon.

Preşedintele american s-a declarat impresionat în mod deosebit de parada militară de la 14 Iulie, "formidabilă", după cum a afirmat, când a fost primit cu mare fast de preşedintele francez, Emmanuel Macron, la Paris. AGERPRES

×