x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Deputaţii ruşi, sfătuiţi să nu folosească iPhone-uri şi iPad-uri pentru a nu fi interceptaţi de serviciile secrete străine

Deputaţii ruşi, sfătuiţi să nu folosească iPhone-uri şi iPad-uri pentru a nu fi interceptaţi de serviciile secrete străine

de Agerpres    |    02 Dec 2014   •   15:33

Comitetul pentru Securitate şi Anticorupţie (CSA) din Duma de Stat a Rusiei le-a recomandat deputaţilor să nu folosească iPhone-uri şi iPad-uri pentru a nu fi interceptaţi de serviciile secrete străine, transmite agenţia EFE.

Potrivit adjunctului CSA, Dmitri Gorovţov, cel care a anunţat iniţiativa, în special parlamentarii care au acces la documente secrete ar trebui ca din raţiuni de securitate să renunţe la utilizarea respectivelor dispozitive electronice. Sunt vizate în special aparatele produse de compania americană Apple, despre care autorii acestei propuneri susţin că sunt concepute în aşa fel încât utilizatorii să poată fi spionaţi.

Gorovţov a mai indicat faptul că telefoanele mobile mai vechi, de exemplu cele care au un preţ mai mic de 15 dolari, sunt mai sigure, sustragerea datelor financiare şi interceptarea convorbirilor sau a mesageriei fiind mai greu de realizat în cazul acestora decât în cel al dispozitivelor recente.

Publicaţia germană Der Spiegel a scris la sfârşitul anului trecut că în cadrul Agenţiei de Securitate Naţională (NSA) a SUA există o unitate specială ce are ca misiune accesarea sistemelor informatice străine. Ulterior, Apple a emis un comunicat în care a susţinut că nu a colaborat cu NSA pentru crearea unei 'porţi de acces' ce ar permite serviciilor secrete americane să spioneze prin intermediul iPhone-urilor şi al altor aparate.

×