x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Consiliul Naţional de Etică din Germania recomandă dezincriminarea incestului

Consiliul Naţional de Etică din Germania recomandă dezincriminarea incestului

25 Sep 2014   •   15:46
Consiliul Naţional de Etică din Germania recomandă dezincriminarea incestului

Consiliul Naţional de Etică din Germania a recomandat dezincriminarea incestului între fraţi după ce a analizat cazul unui bărbat adoptat când era bebeluş şi care ca adult a avut patru copii cu sora sa.

Patrick Stuebing a fost adoptat când era bebeluş, cunoscându-şi sora când avea 24 de ani, iar aceasta 16 ani. Cei doi au început o relaţie din care au rezultat patru copii.

Închis sub acuzaţia de incest în 2008, Stuebing a făcut numeroase apeluri susţinând că i se încalcă dreptul de a avea o familie şi a-şi creşte copiii. Cazul a generat ample dezbateri despre felul în care astfel de probleme ar trebui rezolvate.

Potrivit articolului 173 din Codul Penal german, relaţiile sexuale între fraţi sau între părinţi şi copii sunt interzise, fapta fiind pedepsită cu închisoarea.

Ieri, însă, Consiliul de Etică din Germania, un organism independent consultativ finanţat de parlamentul german, a recomandat ca articolul 173 să fie abrogat. Potrivit deciziei Consiliului, riscul aducerii pe lume de copii cu handicap, ca urmare a incestului, nu este suficient de mare sau răspândit pentru a se justifica incriminarea incestului. Consiliul spune că oprobiul societăţii faţă de incest este suficient de puternic pentru a împiedica răspândirea acestei practici.

Decizia Consiliului a fost luată cu 14 voturi pentru şi 9 împotrivă.

"Incestul între fraţi este un fenomen foarte rar în societăţile occidentale, potrivit datelor disponibile, însă cei care sunt în acestă situaţie au descris situaţia lor ca fiind foarte dificilă din cauza fricii de pedeapsă. Ei simt că le sunt violate drepturile fundamentale la viaţă privată şi că sunt obligaţi să-şi ţină sentimentele ascunse de teama pedepsei. Consiliul a analizat cazuri în care fraţii nu au crescut împreună, dar s-au întâlnit şi au început o relaţie ca adulţi", se arată într-un comunicat al consiliului.

Patrick Stuebing şi sora sa, Susan Karolewski, au avut împreună patru copii, dintre care doi cu handicap. Este neclar dacă handicapul a avut drept cauză consangvinitatea. Din cei patru copii, Susanei Karolewski i s-a permis să crească doar unul, ceilalţi trei fiind luaţi în custodia statului.

În comunicatulul Consiliului Naţional de Etică din Germania se precizează că articolul 173 din Codul Penal pune cuplurile aflate într-o situaţie de incest în "ipostaze tragice".

"Consiliul este de părere că nu este potrivit ca un tabu social să fie perpetuat prin criminalizare. În situaţiile de incest consensual între doi fraţi adulţi, nici teama de consecinţe negative pentru familie, nici posibilitatea naşterii unor copii din această relaţie nu pot justifica urmărirea penală. Dreptul fundamental al fraţilor adulţi de a-şi alege partenerii cântăreşte mai mult în astfel de cazuri decât ideea abstractă de protecţie a familiei", se arată în comunicat.

Cei nouă membri ai consiliului care s-au împotrivit spun că dezincriminarea incestului ar duce la slăbirea valorilor etice care influenţează semnificativ dezvoltarea personală.

Un purtător de cuvânt al partidului Angelei Merkel, Uniunea Creştin Democrată, spune că parlamentul nu va urma recomandarea consiliului.

"Dezincriminarea incestului ar fi împotriva ideii de protejare a dezvoltării copiilor", a spus purtătorul de cuvânt.

Recomandarea Consiliului de Etică s-a referit doar la cazurile de incest între fraţi, nu şi între părinţi şi copii. 

×
Subiecte în articol: incest dezincriminare incest germania