x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dimitri Medvedev a ajuns la liturghie

Dimitri Medvedev a ajuns la liturghie

de Andreea Căprescu    |    18 Apr 2010   •   00:00
Dimitri Medvedev a ajuns la liturghie
Sursa foto: Andreea Căprescu/Jurnalul Naţional
CORESPONDENTA DIN CRACOVIA
Piaţa în care se află biserica Mariacky este arhiplină. Liturghia oficiată de înalte feţe bisericeşti de la Vatican este în plină desfăşurare, iar personalităţi din întreaga lume au început să sosească. Cea mai importanţă apariţie de până acum este cea a preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.

Aproape zece autocare cu politicieni şi alţi delegaţi din ţări ca Moldova, Kosovo, Ucraina, Slovacia au străbătut artera care conduce spre basilica în care au fost depuse pentru moment sicriele cu rămăşiţele preşedintelui Kaczynski şi ale primei doamne, Maria. Fratele preşedintelui, Jaroslaw Kaczynski, şi-a făcut şi el apariţia de puţină vreme şi a fost aplaudat de polonezii ieşiţi în stradă. La ceremonia religioasă este prezent şi preşedintele Traian Băsescu. Din biserică răsună în tot oraşul muzica lui Mozart, iar din când în când Arhiepiscopul Cracoviei, Stanislaw Dziwisz, ia cuvântul pentru a rosti câte o rugăciune.

×
Subiecte în articol: externe