Pentru prima dată, romănii rezidenţi in Spania şi Italia pot vota şi pot fi votaţi, la alegerile locale din aceste ţări. Fostul fotbalist Gică Craioveanu candidează cu şanse mari pentru un post de consilier local, in Getafe.
Cănd a anunţat, la 37 de ani, că vrea să se retragă, mii de spanioli au strigat, in picioare: "Gică, rămăi!". "Cănd 15.000 de oameni strigă asta, iţi intră in suflet", spune Gică Craioveanu. Aşa că a mai rămas să joace un an.
Lipiciul pe care il are Craioveanu la public i-a făcut pe cei de la Partidul Popular, principalul partid de opoziţie din Spania, să-i propună să candideze la alegerile locale pe listele lor. Aşa a ajuns băiatul care juca fotbal in satul bunicilor pănă ii săngerau tălpile, la căţiva paşi de postul de consilier local intr-un oraş cu aproape 180.000 de locuitori.
INDEPENDENT. Nu s-a inscris insă in nici un partid. Candidează ca independent, pe a doua poziţie de pe listele Partidului Popular (PP). "Le-am spus că nu am nici o treabă cu politica. Nu-mi place politica, nu mi-a plăcut niciodată. Am acceptat pentru că ei au pariat pe mine ca să mă ocup de sport şi imi dau mănă liberă ca să fac ce mi-am propus: şcoală de fotbal, de handbal, de baschet, tenis. Aş vrea să le dau inapoi lor şi mai ales copiilor lor, dragostea pe care mi-au dat-o ei mie. Pentru copii m-am băgat" spune Craioveanu, venit o fugă in Romănia, cu trei zile inainte de referendumul din Spania. Cei de la PP nu l-au tras insă de urechi pentru absenţă. "N-au insistat să intru in campanie. Mie nu-mi place deloc să ies in faţă, să fac cu măna", explică fostul fotbalist.
Craioveanu se aşteaptă să fie votat de cetăţenii din Getafe, indiferent de naţionalitatea lor, insă romănii ii sunt cel mai lăngă inimă. "A fost, intr-un fel, şi o obligaţie morală faţă de cei 6.000-7.000 de romăni din Getafe. Vin foarte mulţi romăni la mine să-i ajut să-şi bage copiii la şcoli, de exemplu, aşa că aş putea să-i ajut şi mai bine din postura de consilier", spune Craioveanu, căruia expresia "imigrant" nu prea ii place. "E o vorbă care sună cam urăt. E cam dură. O asociezi automat cu cineva care nu prea are din ce trăi".
"Gica", aşa cum il strigă ibericii, este de 11 ani in Spania. A jucat trei ani la Real Sociedad, patru ani la Vila Real şi alţi patru la Getafe.
JURNALIST. Astăzi, la 39 de ani, a lăsat fotbalul pentru jurnalism. Este comentator şi invitat permanent in emisiunile unui post de radio - unde este ascultat de un milion de oameni - şi ale televiziunii La Sexta. Are doi copii şi peste patru luni il aşteaptă pe al treilea. Deocamdată, nu se mai găndeşte la o carieră in fotbal, deşi a primit numeroase oferte pentru a juca şi pentru a antrena, multe chiar din Romănia.
Din ţară, ii lipsesc părinţii şi prietenii din copilărie. "Părinţii mei au rămas in Teleorman. Nu le place in Spania. Tata vrea să se trezească dimineaţa la patru, să se ducă la peşte, să joace apoi o tablă cu prietenii. Nu pot fi rupţi din Romănia", spune Craioveanu, care mai are trei surori, toate plecate din ţară.
Măine, Craioveanu, băiatul care nu a uitat de tenişii albi, "pe care, in copilărie, dacă ii aveai, erai un fel de Pele", aşteaptă să marcheze pentru romăni, la referendumul spaniol.
DIN SUFLET "Am jucat 11 ani in Spania. Cănd am anunţat, la 37 de ani, că vreau să mă retrag, 15.000 de oameni din Getafe au strigat, in picioare, la fiecare meci «Gică rămăi!». Cănd 15.000 de oameni strigă asta, iţi intră in suflet!" Gică Craioveanu candidat la alegerile locale din Spania Gică Craioveanu candidat la alegerile locale din Spania | PENTRU ROMĂNI "A fost, intr-un fel, şi o obligaţie morală faţă de cei 6.000-7.000 de romăni din Getafe. Vin foarte mulţi la mine să-i ajut să-şi bage copiii la şcoli, de exemplu, aşa că aş putea să-i ajut şi mai bine din postura de consilier" Gică Craioveanu candidat la alegerile locale din Spania |
In SpaniaLa Castellon, unde există o importantă comunitate romănească, Augusto Tecu Constantin, cel care a infiinţat partidul romănilor (Uniunea Social Democrată) a anunţat joi că nu mai candidează la funcţia de primar al localităţii. Astfel, pe listele de la locale, in Castellon nu va exista nici un romăn. La Alcala de Henares, Gheorghe Găinar candidează pe lista Partidului Verzilor.Viorica Viziru (26 de ani) este şi ea candidată din partea Partidului Socialist (PSOE) in Armilla (Granada). Potrivit ziarului Romăn in lume, Viorica este ajutor de bucătar intr-un restaurant din Armilla. La Arbucies (Girona), Cămpău Zelea candidează pe listele Grupului independent - "Independents per ArbÃcies", potrivit ziarului Romăn in lume. |
Partidul romănilor din Italia merge la locale cu opt candidaţi
Numărul romănilor care locuiesc oficial, in Spania şi Italia se apropie de un milion. Doar căteva zeci de mii dintre aceştia s-au inscris insă pe listele care le permit să voteze.Pentru alegerile locale ce se vor desfăşura măine şi poimăine, pănă la prănz, in Italia, partidul romănilor (PIR - Partidul Identitatea Romănească) va merge pe liste cu italienii de la UDEUR.
Opt romăni de la PIR sunt propuşi pentru posturi de consilieri.
In Ladispoli candidează de la PIR Adrian Gherman (25 de ani), student la Facultatea de Ştiinţe Politice la Universitatea La Sapienza, ex-campion de scrimă in Romănia. La Civitavecchia candidează romănul Silviu Sticea (50 de ani), absolvent al Şcolii de Artă din Romănia. Catia Didi Boboc incearcă să prindă un post de consilier in localitatea Latina, unde lucrează in direcţia locală a unui sindicat. Se ocupă de mulţi ani de problemele imigranţilor in Italia.
Mihai Muntean este stabilit de nouă ani in Italia şi militează pentru drepturile străinilor in cadrul Comitetului Immigranti la Roma. Subofiţer in Romănia, Muntean candidează pentru un post de consilier la Frosinone.
Ancuţa Gherghina (40 de ani) e candidata PIR la Alessandria. Stă de 16 ani in Italia şi lucrează ca responsabil de teleconferinţe la Facultatea de Medicină din Novara. Este specialist in software aplicat in domeniul sanitar. La Genova candidează Daniela Radu, o tănără avocată romăncă, ce colaborează cu tribunalul din localitate. Tot o avocată candidează din partea PIR şi in Civitanova Marche. O cheamă Angelica Carla Popoviciu (40 de ani) şi lucrează in Italia ca liber profesionistă. Â
La Verona candidează romănca Adriana Croitoru, inginer, de 5 ani in Italia. Este directoare a unui oficiu de asigurări din Verona.
PE ALTE LISTE. Aceştia nu sunt insă singurii romăni care au ales să candideze pentru alegerile locale din Italia. Medicul romăn Constantin Căltea va candida, potrivit Romanian Global News, in Latina, pe listele Partidului Alianţa Naţională. Â
Gheorghe Raica, un romăn care trăieşte de cinci ani in Italia, candidează la Alessandria pe lista Partidului Lega Nord, formaţiune cunoscută pentru numeroasele poziţii dure la adresa romănilor din Italia. Intrebat pe forumul Romania-Italia de ce a ales pentru un partid care s-a declarat deseori impotriva romănilor, Raica a răspuns că "Lega Nord nu este impotriva romănilor, ci impotriva delincvenţilor romăni".