x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Dispute în Guvernul Germaniei. Centralele nucleare ar urma să fie oprite în aprilie, deşi FDP se opune

Dispute în Guvernul Germaniei. Centralele nucleare ar urma să fie oprite în aprilie, deşi FDP se opune

de Redacția Jurnalul    |    21 Dec 2022   •   19:15
Dispute în Guvernul Germaniei. Centralele nucleare ar urma să fie oprite în aprilie, deşi FDP se opune

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, membru al partidului ecologist Alianţa '90/Verzi, a anunţat miercuri că nu va prelungi după luna aprilie funcţionarea ultimelor centrale nucleare, deşi Partidul Liber-Democrat (FDP) se opune.

Întrebat miercuri dacă a discutat cu ministrul Transporturilor, Volker Wissing, membru al Partidului Liber-Democrat (FDP, liberal), despre eventuala prelungire a funcţionării ultimelor centrale nucleare din Germania, Robert Habeck a declarat, potrivit publicaţiei Die Welt: "Nu a fost o temă a întâlnirii de astăzi şi nu va mai fi o temă".

Robert Habeck a argumentat că Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a stabilit "decisiv" că centralele nucleare vor funcţiona în cursul acestei ierni, dar nu mai mult de atât.

Decizia riscă să genereze o criză în coaliţia guvernamentală de la Berlin. Secretarul general al FDP, Bijan Djir-Sarai, ceruse marţi menţinerea în funcţiune a centralelor nucleare, în contextul crizei energetice cu care se confruntă Germania. "FDP menţine poziţia privind prelungirea funcţionării celor trei centrale nucleare după luna aprilie 2023", a afirmat Bijan Djir-Sarai.

Partidul Social-Democrat (centru-stânga), al cancelarului Olaf Scholz, nu s-a pronunţat clar în legătură cu oportunitatea menţinerii în funcţiune a centralelor nucleare. Pe fondul disputelor intense dintre Alianţa '90/Verzi şi FDP, Scholz a decis în octombrie menţinerea în funcţiune a centralelor nucleare Isar 2, Neckarwestheim 2 şi Emsland până pe 15 aprilie 2023.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Dispute guvern Germania