x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Dominic Raab, noul secretar britanic pentru Brexit

Dominic Raab, noul secretar britanic pentru Brexit

Publicat la 09 Iul 2018 13:56 Modificat la 09 Iul 2018 13:56
Dominic Raab, noul secretar britanic pentru Brexit

Dominic Raab a fost numit secretar britanic pentru Brexit de către Theresa May, luni, după ce David Davis a demisionat din guvern, scrie BBC.

Dominic Raab, în trecut secretar de stat însărcinat cu Locuinţele, a fost una dintre figurile proeminente din timpul campaniei Leave, în timpul referendumului din 2016.

“Regina a aprobat numirea deputatului Dominic Raab ca ministru pentru ieşirea din Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al biroului premierului.

David Davis a afirmat în scrisoarea de demisie că “tendinţa actuală de politici şi tactici” sugerează că “pare tot mai probabil” ca Marea Britanie să părăsească uniunea vamală şi piaţa unică a Uniunii Europene.  Acesta a mai afirmat că “direcţia generală de politică va lăsa Marea Britanie, în cel mai bun caz, într-o poziţie slabă de negociere şi, posibil, una inevitabilă”.

 

×