x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Donald Trump a promulgat bugetul pe 2019 al Pentagonului

Donald Trump a promulgat bugetul pe 2019 al Pentagonului

14 Aug 2018   •   07:22
Donald Trump a promulgat bugetul pe 2019 al Pentagonului
Sursa foto: François Lacasse

Preşedintele american Donald Trump a semnat legea bugetului Pentagonului pe 2019 care prevede cheltuieli de 716 miliarde de dolari, apărându-şi proiectul de Forţă spaţială şi arătând cu degetul spre China.

 

Această lege de finanţare "le va da militarilor americani puterea de foc de care au nevoie pentru a câştiga orice conflict rapid şi de manieră decisivă", a spus preşedintele american la ceremonia de semnare gazduita de baza militară Fort Drum, în statul New York. "Credem că soldaţii noştri merită instrumentele, echipamentul şi resursele pe care le-au câştigat cu sângele, sudoarea şi lacrimile lor", a adăugat Trump. 

Legea deblochează 69 de miliarde de dolari pentru operaţiuni în curs (Afganistan, Siria, Irak şi Somalia, etc.), prevede o creştere cu 2,6% a salariilor membrilor forţelor armate şi autorizează zeci de miliarde de dolari investiţii în modernizarea Forţelor navale şi aeriene şi a rachetelor pentru apărarea SUA. 

În ceea ce priveşte Forţa spaţială, din care Trump vrea să facă a şasea ramură din forţele armate, ea va necesita o finanţare complementară pe care Congresul va trebui să o aprobe. "Ca şi cerul, pământul şi marea, spaţiul a devenit un teren de luptă", a declarat el. O Forţă spaţială va permite SUA "să-şi prindă din urmă" adversarii, care deja "au început înarmarea spaţiului", a indicat Trump. 

"China chiar a lansat o nouă divizie a forţelor sale armate pentru a superviza programele sale militare în spaţiu", a precizat el. Preşedintele american nu a menţionat "Forţa spaţială" a Rusiei, care există deja de mai mulţi ani. "Suntem cei mai puternici. Suntem cei mai bine finanţaţi. Suntem cei mai mulţi. Suntem cei mai puternici. Suntem cei mai deştepţi", a mai spus el. AGERPRES

×