x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Externe Ebola îşi face apariţia şi în Elveţia

Ebola îşi face apariţia şi în Elveţia

Publicat la 24 Sep 2014 20:22 Modificat la 24 Sep 2014 20:22
 Ebola îşi face apariţia şi în Elveţia

Un locuitor din Guineea care cerut azil în Elveţia a fost spitalizat la Lausanne, fiind considerat un 'caz suspect de Ebola', a declarat ministerul elveţian al sănătăţii, citat de agenţia AFP. 

El a sosit la 17 septembrie la centrul pentru azilanţi din Vallorbe, în cantonul Vaud şi, potrivit declaraţiei sale, plecase cu două zile în urmă din Guineea către Franţa, a precizat un comunicat al ministerului. 

După ce a declarat că un membru al familiei sale a murit de febra hemoragică Ebola, el a fost pus sub supraveghere spitalicească, în carantină. La 23 septembrie, guinezul a început să aiba febră şi a fost considerat un 'caz suspect' fiind transferat 'în strictă conformitate cu măsurile de precauţie' la Centre Hospitalier Universitaire Vaudois din Lausanne, echipat pentru a face faţă unor astfel de cazuri.

×
Subiecte în articol: ebola elvetia