Directorul echipei de campanie a candidatului democrat la Casa Albă, Barack Obama, s-a declarat marţi încrezător că "americanii vor vota". Declaraţia vine în condiţiile în care sute de mii de cetăţeni se prezentaseră deja la urne la ora locală 07.00 (14.00 ora României), relatează AFP, citat de Mediafax.
"Trebuie să ne asigurăm că vor vota şi, bineînţeles, numeroase state sunt în joc pentru noi. Avem şansa de a înregistra o victorie, avem mijloace diferite de a obţine cei 270 de mari electori, nu ne concentrăm pe un singur stat, iar cele unde birourile s-au deschis devreme vor fi importante ", a explicat el pentru CNN. El a citat Virginia, Indiana, North Carolina şi Florida. La ora locală 07.00 (14.00 ora României) în estul ţării, birourile de vot erau deschise în jumătate dintre statele americane. "Am învăţat să nu acordăm prea multă atenţie sondajelor. Suntem mai degrabă încrezători că alegătorii indecişi vor crea ruptura şi avem nevoie ca americanii să meargă să voteze ", a conchis acesta.
Citește pe Antena3.ro