x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Efectul de domino nu se aplică în cazul seismelor puternice

Efectul de domino nu se aplică în cazul seismelor puternice

de Anca Aldea    |    04 Apr 2011   •   20:02

Un studiu realizat pe parcursul a trei decenii relevă faptul că un cutremur puternic nu determină producerea altor cutremure în alte părţi ale lumii. După 30 de ani de analiză, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că un cutremur cu o magnitudine foarte mare va avea replici şi va declanşa seisme mai mici în regiunea în care se produce şi niciodată într-un alt colţ al lumii. Potrivit studiului publicat în revista Nature Geoscience, experţii au arătat că o creştere semnificativă a activităţii seismice a fost observată în apropierea zonelor în care au avut loc cutremure puternice, dar nu există un efect de domino prin care acestea să provoace apariţia, în alte colţuri ale lumii, la sute sau mii de kilometri distanţă, a unui seism puternic.

×