Peste 900 de partizani ai preşedintelui destituit Mohamed Morsi vor compărea în faţa unui tribunal egiptean, care judecă deja alţi 1.200, dintre care 529 au fost condamnaţi la pedeapsa capitală în cadrul unui proces expeditiv ce a declanşat proteste internaţionale, a anunţat miercuri agenţia oficială Mena, citată de AFP.
Cei 919 acuzaţi - printre care figurează Mohammed Badie, ghidul suprem al Frăţiei Musulmane, confreria lui Morsi - vor compărea în faţa unui tribunal din oraşul Minya, situat la circa 250 de km sud de Cairo.
Ei trebuie să răspundă pentru ''violenţe'' şi ''acte teroriste'', precum şi pentru şase omoruri şi 51 de tentative de omor ca represalii la dispersarea adunărilor islamiste de la Cairo soldată pe 14 august cu circa 400 de morţi, precizează Mena.
Cele 529 de condamnări la moarte pronunţate luni au declanşat un val de critici în străinătate. Comunitatea internaţională şi apărătorii drepturilor omului au denunţat un verdict fără precedent în istorie şi o gravă încălcare a dreptului acuzaţilor la un proces echitabil.