In ciuda speculatiilor facute de presa internationala, care titra ca "el lider maximo" avea sa sarbatoreasca ieri cea de-a 80-a aniversare bolnav si departe de ochii lumii, spiritul revolutionar al presedintelui cubanez spitalizat l-a imboldit si de aceasta data pe liderul de la Havana, care le-a dat de veste conationalilor sai ca este in forma si se pregateste de intoarcere.
IN TRENING. In ciuda convalescentei, Castro s-a lasat fotografiat trimitand poporului cubanez si implicit inamicilor sai americani mesajul ca se simte foarte bine. "Sunt foarte fericit", afirma "parintele revolutiei" intr-un comunicat publicat in editia electronica a cotidianului comunist cubanez Juventud Rebelde, langa care sunt alaturate patru poze actuale cu el. Fotografiile il prezinta pe liderul de la Havana imbracat intr-un trening in culorile drapelului american. Este zambitor si vorbeste la telefon. Alta fotografie il prezinta tinand in mana o editie speciala aparuta sambata a ziarului Granma, oficios al Partidului Comunist cubanez, din care se distinge titlul "Castro, iertat de istorie". Referitor la starea sa de sanatate, presedintele cubanez a tinut sa explice ca "a spune ca stabilitatea s-a imbunatatit considerabil nu este o minciuna", dar "a spune ca perioada de recuperare va fi scurta si ca nu exista nici un risc ar fi absolut incorect", informeaza AFP. Cu toate acestea, "tuturor celor care imi doresc sanatate le promit ca voi lupta pentru ea", a subliniat Castro in mesajul sau.Citește pe Antena3.ro