Guvernul ucrainean a lăudat compania americană SpaceX, deținută de miliardarul Elon Musk, pentru că i-a ajutat pe ucraineni să utilizeze terminalele mobile prin satelit Starlink.
Ministrul ucrainean al transformării digitale, Mykhailo Fedorov, a declarat într-un interviu acordat Interfax că ministerul a adus peste 22.000 de terminale Starlink în Ucraina cu ajutorul donatorilor internaționali și al SpaceX.
„Suntem în comunicare directă atât cu SpaceX, cât și cu Elon Musk. Am avut anumite probleme în teritoriile ocupate temporar și în zonele de luptă, dar acest lucru face parte din trecut", a spus ministrul ucrainean.
Musk a avut dezacorduri publice cu guvernul ucrainean cu privire la cine ar trebui să finanțeze costul furnizării și utilizării terminalelor Starlink, precum și cu privire la ideile sale de negociere a unui sfârșit al războiului.
În octombrie, CNN a relatat în exclusivitate că SpaceX a cerut ajutorul Departamentului american al Apărării pentru a plăti serviciul, afirmând că „operațiunea a costat SpaceX 80 de milioane de dolari și va depăși 100 de milioane de dolari până la sfârșitul anului".
SpaceX a avertizat Pentagonul că ar putea înceta să finanțeze serviciul din Ucraina dacă armata americană nu va contribui cu zeci de milioane de dolari pe lună. Însă, ulterior, Musk s-a răzgândit.
„La naiba cu asta ... chiar dacă Starlink încă pierde bani & alte companii primesc miliarde de dolari de la contribuabili, vom continua să finanțăm gratuit guvernul Ucrainei", a scris Musk pe Twitter.
Fedorov a indicat că relația cu miliardarul american este acum mult mai bună.
„Dacă există o problemă de conectivitate în prima linie, SpaceX ne ajută să o rezolvăm foarte repede pentru ca Starlink să funcționeze. Au existat unele discuții publice în ceea ce privește problemele financiare, dar Musk a asigurat atât în public, cât și în privat, că Starlink va continua să funcționeze indiferent de problemele financiare care vor apărea. Discutăm acum despre achiziționarea unui alt transport mare de mii de Starlinks pentru Ucraina. Primesc un feedback foarte rapid. Văd că vor să ne ajute și că ne ajută", a adăugat ministrul ucrainean.
(sursa: Mediafax)