Militarul american Jessica Lynch, devenită celebră după ce o trupă de comando a salvat-o din captivitate in Irak, acuză Pentagonul că s-a folosit de cazul ei pentru a cosmetiza imaginea războiului.
Potrivit publicaţiei The Times, "eroina din Irak", cum a fost supranumită multmediatizata Jessica, este susţinută in aceste afirmaţii de fratele unui alt militar al SUA, decedat in Afganistan. Lynch şi Kevin Tillman au depus mărturie in faţa Congresului şi au vorbit despre ceea ce ei numesc "informaţii mincinoase care provin de pe campul de luptă".
MICUŢA RAMBO", O MINCIUNĂ. Jessica a fost grav rănită in 2003, la scurt timp după inceperea invaziei, cand convoiul din care făcea parte a fost atacat de către insurgenţii irakieni. Iniţial, Pentagonul a anunţat că tanăra a fost impuşcată in timp ce ieşea din vehiculul in care se afla, trăgand in stanga şi-n dreapta, inainte de a fi răpită de rebeli. Mai tarziu s-a aflat că a fost rănită chiar in ambuscadă, suficient de grav ca să nu poată lupta. Irakienii au dus-o la un spital, iar medicii de acolo, cărora de le dorează viaţa, chiar au incercat să o predea trupelor americane.
Jessica Lynch le-a spus membrilor Congresului că s-a trezit la spital, grav rănită, neavand habar de felul in care era deja descrisă in SUA - "micuţa Rambo din Virginia de Vest, care a fost doborată de gloanţe in timp ce se lupta cu ultimele puteri". "Aşa ceva nu e adevarăt", a spus ea. "Nu inţeleg de ce au ales să mintă şi să mă tranforme intr-o legendă." Jessica a mai spus că "poporul american e capabil să-şi stabilească propriile criterii pentru eroi, n-au nevoie să fie indoctrinat cu minciuni".
AFGANISTAN. Alături de soldatul Lynch s-a aflat fratele lui Pat Tillman, fost jucător de fotbal in Statele Unite, ucis accidental de alţi militari americani in Afganistan. Potrivit Mediafax, Kevin Tillman a acuzat armata că a minţit in legătură cu circumstanţele acestui deces, pentru a evita un eşec in materie de relaţii publice. Pat Tillman, in varstă de 27 de ani, membru al echipei Arizona Cardinals, şi-a incheiat cariera in Statele Unite, pentru a seinrola ca soldat in primăvara lui 2002, apreciind că va merge să işi apere ţara, in urma atentatelor de la 11 septembrie 2001. El a fost primul militar ucis in "războiulimpotriva terorismului" şi povestea sa a impresionat poporul american.
Citește pe Antena3.ro