Un triplu asasinat mafiot legat aparent de traficul cu droguri, soldat şi cu uciderea unui băieţel în vârstă de trei ani, a provocat luni vii emoţii în Italia, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Un bărbat în vârstă de 52 de ani, copilul său şi o tânără marocană în vârstă de 27 de ani, partenera bărbatului, au fost găsiţi carbonizaţi duminică într-o maşină incendiată într-o zonă izolată din Calabria, în sudul Italiei.
"Este ceva oribil, fără precedent. Cred că este cea mai abominabilă crimă pe care am văzut-o în cariera mea. Cum puteţi ucide o fiinţă umană atât de mică? Aceasta întrece orice limită", a spus procurorul Franco Giacomantonio, citat de mass-media locală.
"Sunt îngrozit de cruzimea criminalului. Nu putem vorbi despre comportament bestial pentru că astfel am ofensa animalele. Este un eşec pentru mine, pentru noi toţi", a comentat la rândul său preotul local, Nunzio Galantino.
Bărbatul ucis, Giuseppe Iannicelli, a fost condamnat pentru trafic cu droguri şi era plasat în arest la domiciliu atunci când dispariţia lui a fost semnalată poliţiei. Soţia sa, Maria Rosario Nucera, este în prezent în închisoare tot pentru trafic cu droguri. După încarcerarea acesteia, el a început o relaţie cu tânăra marocancă ucisă şi ea în atentat. Mama băieţelului, Antonia (24 de ani), este şi ea în închisoare, tot pentru trafic cu droguri. Iannicelli mai are o fată, arestată la domiciliu pentru aceeaşi infracţiune.
Direcţia regională anti-mafia a fost însărcinată să investigheze aceste crime. Calabria este fieful 'Ndrangheta, considerată cea mai puternică şi periculoasă dintre cele patru mafii italiene. Ea are un rol major în furnizarea de cocaină în Europa, iar Calabria este unul dintre principalele puncte de intrare a acestor droguri aduse din America Latină.