x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Europarlamentar olandez: "Îmi e ruşine pentru aceste guverne"

Europarlamentar olandez: "Îmi e ruşine pentru aceste guverne"

25 Aug 2010   •   00:00

Belgianul Guy Verhofstadt, şeful grupului liberal din Parlamentul European, a anunţat ieri că intenţionează să organizeze o dezbatere asupra problemei romilor. Recentele evoluţiii din mai multe ţări "încalcă valorile europene", a apreciat Verhofstadt.

Trimiterea în Kosovo a copiilor romi născuţi în Germania, evacuarea cu forţe armate a taberelor de romi din Franţa şi expulzările masive, încurajarea unei politici xenofobe de către un ministru italian sunt evenimente triste pentru Uniunea Europeană a cărei valori au fost încălcate, arată Verhofstadt într-un comunicat. Europarlamentarul cere o dezbatere privind situaţia romilor în cadrul următoarei sesiuni plenare de la Strasbourg. "Parlamentul trebuie să reamintească principiile şi Comisia ar trebui să vegheze asupra respectării drepturilor minorităţilor", a mai spus Verhofstadt.

În acelaşi comunicat, europarlamentarul olandez Sophie In't Veld a anunţat că "îi e ruşine pentru aceste guverne care se joacă cu emoţia populară, manifestându-se împotriva unei minorităţi deja marginalizate în ţările ei de origine". "Sunt cu atât mai indignată cu cât puţini din aceşti miniştri, astăzi mândri de faptele lor represive, au considerat drept util să participe, în aprilie, la Cordoba, la Summit-ul european pentru integrarea romilor", a mai afirmat In't Veld.

Evenimentele din Franţa au ajuns şi până la urechile chinezilor, potrivit AFP. Cotidianul Poporului a criticat acţiunile din Hexagon sub titlul "Expulzarea romilor pătează imaginea Franţei". Chinezii au apreciat că gestul francezilor arată incoerenţă între ce spune şi ce face guvernul francez în materie de respectarea drepturilor omului. Jurnaliştii chinezi au mai amintit că preşedintele Nicolas Sarkozy stă foarte prost în sondaje şi au apreciat că a mizat pe măsurile de securitate pentru a încerca să câştige susţinere, în vederea alegerilor din 2012.

Criticile care s-au întins din Europa până în SUA şi China nu par însă să fi atins încă planurile preşedintelui şi ministrului de Interne din Hexagon. O tabără de romi, instalată în centrul oraşului Villeneuve D'Ascq, a fost evacuată ieri dimineaţă de forţele de ordine, a anunţat Nord Eclair. Ocupanţii taberei, nouă adulţi şi 12 copii, au fost conduşi la Hotelul Poliţiei. Adulţii ar putea fi acuzaţi de ocuparea ilegală a terenului pe care era tabăra, teren care aparţine administraţiei locale din Lille. De asemenea, precizează publicaţia franceză, pe numele romilor ar putea fi emise ordine de părăsire a teritoriului francez.

Prefectura susţine că evacuarea taberei s-a făcut cu calm şi că romii ar putea fi înscrişi în programul de repatriere voluntară.

×
Subiecte în articol: externe