Experţii în genetică, reuniţi la Hong Kong, condamnă experimentul cercetătorului chinez care a modificat genetic doi bebeluşi
Experţi în domeniul genomului uman reuniţi în cadrul unei conferinţe desfăşurate la Hong Kong au condamnat joi, în bloc, demersul "iresponsabil" al cercetătorului chinez care susţine că a creat primii bebeluşi modificaţi genetic şi care a ales să nu participe la ultima zi a acestei reuniuni ştiinţifice, potrivit AFP.
Prin intermediul unui comunicat, experţii au recomandat, de asemenea, "o evaluare independentă pentru verificarea acestei afirmaţii şi stabilirii modificărilor genetice pretinse".
He Jiankui a spus cu o zi înainte, în faţa unui amfiteatru arhiplin, că este "mândru" că a contribuit la naşterea gemenelor ''Lulu'' şi ''Nana'', al căror ADN a fost modificat pentru a le face mai rezistente la virusul SIDA cu care este infectat tatăl bebeluşilor.
Dacă demersul va fi confirmat în mod independent, este vorba despre o realizare majoră şi o premieră mondială. Anunţul savantului, făcut weekend-ul trecut, a fost urmat de un val de critici argumentate ştiinţific, dar şi etic.
Miercuri, cercetătorul din Shenzhen a anunţat sistarea experimentelor din cauza protestelor.
Omul de ştiinţă ar fi trebui să fie prezent din nou joi în faţa celui de-al doilea Summit internaţional pe tema editării genetice, o reuniune a experţilor în domeniu prevăzută să se desfăşoare într-un cadru confidenţial, dar care a intrat acum în atenţia lumii întregi.
Cercetătorul nu mai figura joi dimineaţă pe programul oficial al zilei, iar preşedintele comitetului de organizare al reuniunii, David Baltimore, laureat al premiului Nobel, a afirmat în faţa jurnaliştilor că e mai bine că He Jiankui şi-a anulat prezenţa, iar acest lucru nu a fost făcut de organizatori.
Între timp, organizatorii au redactat un comunicat în care denunţă anunţul "neaşteptat şi profund neliniştitor" al cercetătorului chinez, apelând, în încheierea lucrărilor, la o mai bună supervizare a cercetărilor.
"Chiar dacă modificările sunt verificate, procedura a fost iresponsabilă şi neconformă cu normele internaţionale", au afirmat aceştia în comunicat, referindu-se la activitatea He Jiankui.
"Printre lacune, se numără o indicaţie medicală insuficientă, un protocol de studiu conceput greşit, nerespectarea standardelor etice de protejare a bunăstării subiecţilor cercetării şi o lipsă de transparenţă în dezvoltarea, verificarea şi realizarea procedurilor clinice", au mai precizat aceştia.
He Jiankui a spus că gemenele au venit pe lume cu câteva săptămâni în urmă.
Opt cupluri alcătuite dintr-un tată seropozitiv şi o mamă seronegativă au aderat în mod voluntar la experiment, a spus cercetătorul, precizând că unul dintre acestea s-a retras.
Omul de ştiinţă chinez a făcut referire la ''o altă potenţială sarcină'', provenind de la un al doilea cuplu, fără a preciza în mod clar dacă această sarcină este în desfăşurare sau este vorba despre un avort spontan precoce.

Ştiri din .ro
- Războiul interlopilor din Timișoara. Amenințare în direct pe Facebook, cu pistolul și glonțul în mână: „Să omor șapte, opt, ultimul mi-l trag eu în cap” UPDATE 2 Percheziții și la apropiați ai suspectului Pressalert.ro
- EXCLUSIV Imagini cu momentul atacului în urma căruia un afgan a fost ucis, iar un altul rănit la Timișoara Pressalert.ro
Iohannis a semnat decretul pentru învestirea Ioanei Mihăilă ca ministru al Sănătății
Florin Cîțu spune că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis propunerea ca Ioana Mihăilă să fie noul ministru al Sănătății
Cîțu, după întâlnirea cu reprezentanți ai cultelor religioase: În desfășurarea sărbătorilor religioase, nu avem în vedere să introducem măsuri suplimentare
Firea: Pe agenda guvernanților NU EXISTĂ nici una dintre problemele reale ale românilor
Klaus Iohannis, despre slujba de Înviere: Restricțiile de circulație se ridică/ Biserica se va organiza așa cum e datina
George Simion îi cere lui Florin Cîțu să-l demită pe Lucian Bode: „A folosit polițiștii și jandarmii pentru a vâna demonstranți”
Coronavirus în România: Peste 3.000 de cazuri noi și 175 de decese
Vladimir Putin anunță când va atinge Rusia imunitatea colectivă anti COVID-19
Tudose, despre Ioana Mihăilă: Discipolă a lu’ diamantu’ Voiculescu-Vlăduț-Omul-Legenda
Camera Deputaților a aprobat transportul gratuit pentru elevii din învățământul primar
LIVE VIDEO. Klaus Iohannis, la centrul mobil de vaccinare de la Afumați: Avem nevoie de spitale mai performate, mai sigure/ În această seară cred că vom avea ceremonia pentru noul ministru al Sănătății
Liviu Dragnea, victorie importantă. Ce se întâmplă cu fostul lider PSD
Paul Stănescu: Coaliția Haosului ne aruncă din lac în puț
UPDATE. Incendiu la Secția de Psihiatrie a Spitalului din Slatina. Circa 40 de pacienți evacuați
