x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Explozie puternică la o fabrică de muniţie din Bulgaria: 15 persoane şi-au pierdut viaţa

Explozie puternică la o fabrică de muniţie din Bulgaria: 15 persoane şi-au pierdut viaţa

02 Oct 2014   •   12:38
Explozie puternică la o fabrică de muniţie din Bulgaria: 15 persoane şi-au pierdut viaţa

Treisprezece bărbaţi şi două femei şi-au pierdut viaţa în explozia accidentală survenită miercuri la fabrica de explozibili din Gorni Lom, în nord-vestul Bulgariei, a anunţat directorul Apărării Civile, Nikolai Nikolov, citat de AFP.

''La originea accidentului s-a aflat probabil o eroare umană. Explozia a fost atât de puternică încât ea a provocat un crater'', a declarat Nikolov în cadrul unei conferinţe de presă după o întâlnire cu rudele victimelor.

Trei muncitori care se aflau în faţa porţii fabricii în momentul accidentului au fost de asemenea răniţi, doi dintre ei fiind spitalizaţi, dar viaţa lor nu este în pericol, potrivit spitalelor la care sunt internaţi.

''Explozia a fost extrem de puternică: două clădiri nu mai există. Fragmente cu o greutate de 200 de kg au fost proiectate la sute de metri'', a explicat Nikolov.

Fabrica, privată, avea 150 de angajaţi, potrivit AFP, citată de Agerpres. DPA precizează că ea producea explozibili de uz civil şi demonta muniţii depăşite.

×