x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXTERNE/INFO

EXTERNE/INFO

18 Mar 2005   •   00:00

19 martie 2005
ANIVERSARE. La doi ani de la declansarea razboiului impotriva fostului dictator Saddam Hussein, Irakul ramane o tara framantata de conflicte, ale carei perspective de democratizare reala sunt inca departe. Americanii subliniaza ca pe o mare victorie faptul ca numarul atentatelor zilnice s-a redus - de la 60 la 50 - dupa alegerile din ianuarie, dar realitatea este ca teroristii vor continua intimidarile, incetinind procesul de pacificare.

SUSPECT. Politia moscovita a retinut un suspect in atentatul indreptat impotriva fostului vicepremier rus Anatoli Ciubais, initiatorul privatizarilor "salbatice" din Rusia anilor ’90, actualmente director al regiei de electricitate. Suspectul este Vladimir Kvacikov, in varsta de 57 de ani, fost colonel al Armatei sovietice, "specialist in operatiuni de diversiune", in al carui apartament au fost descoperite materiale explozibile.

SECURITATE. Un jurnalist a expus bresele de securitate de la Parlamentul britanic, dupa ce a lucrat, in baza unor referinte false, in departamentul de telefonie, fapt care i-a permis sa asculte convorbirile premierului Tony Blair si ale ministrului de Interne, Charles Clarke. Daniel Boffey, jurnalist la cotidianul britanic The Daily Mirror, a declarat ca nu a fost perchezitionat sau legitimat pe parcursul celor sase zile cat a circulat nestingherit printre parlamentarii britanici.

Grupaj realizat de Ana Ilie

×
Subiecte în articol: externe