AU INVINS NATIONALISTII. Dupa zece ani de la sfarsitul razboiului din fosta Iugoslavie, partidele nationaliste au inregistrat succese importante la alegerile din Bosnia, Slovenia si Serbia, ceea ce arata ca in zona inca exista diviziuni etnice puternice, comenteaza cotidianul The Independent, citat de Mediafax. Potrivit rezultatelor partiale, in Bosnia-Hertegovina nationalistii croati, musulmani si sarbi au castigat la localele de sambata in cel putin 99 din 142 de localitati. In Slovenia, premierul Anton Rop a fost invins in alegerile parlamentare de duminica de opozitia de centru-dreapta. In Serbia, reformatorii si ultranationalistii au iesit practic la egalitate, dupa cel de-al doilea tur al alegerilor municipale.
ZI NEAGRA IN IRAK. Cel putin 20 de persoane au fost ucise ieri in Irak in trei atacuri cu masina-capcana dupa noi raiduri aeriene americane in orasul Fallujah, soldate cu 11 morti. Prima masina a sarit in aer in fata unui centru militar de recrutare din Bagdad. Bilantul a fost de 15 morti si 84 de raniti. In mai putin de o ora, o alta masina a explodat in apropierea Hotelului Bagdad. Doua persoane au fost ucise si 17 ranite. La Mosul, in nord, trei irakieni, intre care si un copil, au murit si 11 au fost raniti in cel de-al treilea atac cu masina-capcana.
VIBRATORUL TERO. Sperietura pe cinste pe un aeroport din Mackay, nord-estul Australiei. Traficul a fost intrerupt timp de o ora in urma unei alerte cu bomba. Care bomba s-a dovedit a fi pana la urma un vibrator care bazaia intr-un cos de gunoi de la o cafenea.