x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe EXTERNE/Info

EXTERNE/Info

15 Feb 2005   •   00:00

16 FEBRUARIE 2005
CENTRALA BULGARA. Dupa ce acum mai bine de 15 ani ani constructia podului dunarean de la Belene a fost oprita din cauza protestelor activistilor ecologisti si a lipsei de fonduri, Bulgaria va relua lucrarile de constructie la cea de-a doua centrala nucleara de pe teritoriul sau in termen de trei luni, a declarat un oficial de la Sofia. "Constructia unitatii de la Belene va incepe in urmatoarele trei luni. Exista dorinta politica de a face acest lucru, iar Uniunea Europeana nu are nici un fel de obiectii", a precizat presedintele Comisiei parlamentare pentru energie, Veselin Bliznakov.

ASTEROID. Un asteroid urias, de dimensiunea a trei terenuri de fotbal, va trece foarte aproape de Pamant intr-o zi de vineri, 13, in anul 2029, insa riscurile unei coliziuni sunt aproape inexistente, informeaza editia electronica a cotidianului britanic The Independent. Acesta este corpul ceresc care se va apropia cel mai mult de Pamant si probabil va putea fi observat cu ochiul liber, sustin astronomii. Cu toate acestea, sansele ca acesta sa intre in coliziune cu Terra raman foarte mici.

ORGIE "REGALA". Un nou scandal sexual a pus pe jar Curtea Regala britanica. Cinci dintre garzile de corp ale Reginei Elisabeta s-au filmat in timp ce intretineau raporturi sexuale cu o tanara, conform informatiilor dezvaluite de cotidianul The Sun. Articolul din ziarul britanic releva ca partida amoroasa a avut loc chiar in cazarma in care locuiesc garzile de corp si care se afla la o distanta de doar cateva sute de metri de Palatul Buckingham. Pentru moment, Casa Regala britanica nu s-a pronuntat fata de acest scandal.

CAUZE. Presedintele iranian Mohammad Khatami a ordonat inceperea unei anchete cu privire la cauzele incendiului care a distrus luni moscheea Ark din centrul Capitalei Teheran, care a facut, conform celui mai recent bilant, 60 de morti si peste 300 de raniti. "Cerem ministerului de Afaceri Interne si serviciilor specializate sa inceapa cat mai repede cu putinta ancheta asupra cauzelor ce au provocat accidentul", a subliniat Khatami intr-un mesaj de condoleante adresat rudelor victimelor.

JAPONIA. Peste 80% dintre japonezi s-au declarat favorabili unei reforme legislative prin care sa se permita unei persoane de sex feminin sa urce pe tronul imperial, conform unui sondaj publicat ieri de cotidianul economic Nihon Keizai (Nikkei). Doar 6% din persoanele chestionate s-au declarat impotriva unei astfel de schimbari, chiar daca perenitatea tronului ar fi afectata, prin lipsa unui mostenitor de sex masculin.

"SPIOANA IULIA". Premierul Ucrainei, Iulia Timosenko, a anuntat ca va crea, pe baza Serviciului de Securitate National, un Birou National de Investigatii si un organ unic de spionaj. Ambele institutii urmeaza sa fie coordonate de actualul sef al Serviciului de Securitate, Aleksandr Turcinov, scrie agentia Rusia la Zi, citand Pro-UA. Tandemul Timosenko-Turcinov va prelua conducerea unei structuri menite sa lupte impotriva coruptiei din interiorul Puterii, sa se ocupe de contraspionaj si de anchetele penale de mare rezonanta.

Grupaj realizat de Maria Toader
×
Subiecte în articol: externe