Ridicarea interdicției de a călători în SUA ar putea fi decisă peste câteva luni și, în cel mai rău scenariu, doar atunci când va fi disponibil vaccinul contra COVID-19. Chiar dacă avertismentul a fost formulat de imunologul șef al Americii, Anthony Fauci, pentru cetățenii din Regatul Unit, într-un interviu acordat publicației britanice „The Telegraph”, acesta poate fi extins pentru toți turiștii care și-au propus să viziteze SUA în această vară.
Fauci, membru marcant al comandamentului de luptă contra coronavirusului de la Casa Albă, și-a exprimat, de asemenea, speranța că unul sau mai multe vaccinuri ar putea fi gata până la sfârșitul anului acesta sau la începutul anului viitor. „Va trebui să așteptăm, să vedem ce se întâmplă. Nu cred că va avea loc o ridicare imediată a restricțiilor de călătorie. Dacă mă uit la rata de infectare, cred că este mult mai probabil să vorbim despre o ridicare a măsurilor existente în câteva luni decât în câteva săptămâni”, a spus specialistul în boli infecțioase. Anthony Fauci a mai avertizat și în privința unui al doilea val al bolii provocate de virusul provenit din China, începând din toamnă, care s-ar putea dovedi, la rândul său, devastator. Aproximativ patru milioane de cetățeni din Marea Britanie vizitează anual SUA, în condiții normale, remarcă publicația britanică. În momentul de față, SUA și Regatul Unit se clasează pe locurile unu și trei în topul numărului de decese provocate de noul coronavirus și ocupă pozițiile unu și cinci în clasamentul mondial al persoanelor contaminate. Mai exact, potrivit datelor furnizate de Universitatea de Medicină „Johns Hopkins”, peste 2.100.000 de americani au fost confirmați cu COVID-19, iar circa 115.800 au decedat din cauza virusului, iar Regatul Unit a înregistrat aproximativ 297.400 de cazuri și 41.800 de morți. SUA au interzis deja călătoriile din China, Uniunea Europeană, Marea Britanie și Brazilia, în timp ce majoritatea țărilor au impus propriile reguli de carantină și restricții de călătorie.
Europa redeschide timid frontierele
Între timp, europenii au început să relaxeze, începând de ieri, unele controale la frontiere, după izolarea determinată de coronavirus, însă nivelul călătoriilor de dinainte de pandemie este încă foarte mic, remarcă Reuters. Spaţiul Schengen, care cuprinde 22 de ţări din UE, plus Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, permite trecerea frontierelor fără controale. Acestea fuseseră în mare parte închise timp de trei luni, cu excepţia traficului de bunuri şi deplasarea lucrătorilor din domeniile esenţiale. Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, le-a cerut săptămâna trecută statelor din UE să ridice controalele interne la frontieră până luni şi să permită redeschiderea graduală spre alte ţări, începând din iulie. Acest lucru nu înseamnă însă o revenire la călătoriile libere pentru cei 420 de milioane de locuitori din Spaţiul Schengen, remarcă Reuters. Germania, Belgia, Franţa şi Grecia au restabilit de ieri libera circulaţie cu toate ţările din UE, informează AFP. În schimb, Spania nu va primi turişti străini până la 21 iunie, cu excepţia unor insule spaniole. În alte părţi, dreptul de a călători depinde de statul în care locuieşti şi de ţara unde vrei să mergi. Grecia impune carantina obligatorie pentru cetăţenii care vin de pe o serie de aeroporturi din opt ţări din UE. Cehia are un sistem bazat pe culori şi interzice intrarea turiştilor din ţări de nivel „portocaliu” şi „roşu”, precum Portugalia şi Suedia. Danemarca va permite accesul turiştilor din Islanda, Germania şi Norvegia, dar nu şi din Suedia, cu condiţia ca ei să rezerve cel puţin şase nopţi de cazare.
Înainte de criză, 3,5 milioane de persoane traversau în medie zilnic graniţele interne din UE, susține un raport al Parlamentului European.