x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Fauci demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în câteva luni

Fauci demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în câteva luni

03 Oct 2021   •   16:33
Fauci demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în câteva luni
Sursa foto: Hepta

Dr. Anthony Fauci, cel mai important expert în boli infecţioase din SUA, demontează teoria potrivit căreia vaccinul anti-COVID a fost dezvoltat în doar câteva luni. Cercetătorii nu au pornit de la zero, ci au avut în spate 18 ani de muncă, afirmă un profesor italian.

Baza vaccinurilor anti-COVID este rezultatul a zeci de ani de cercetare, spune dr. Anthony Fauci.

Imunologul adaugă că „baza metodologică a vaccinurilor anti-COVID este rezultatul progreselor enorme făcute de medicină în ultimele decenii", scrie La Stampa.

Există sute de studii științifice la nivel internațional care demontează campania „no-vax” privind tempistica „suspectă” în care au fost dezvoltate vaccinurile. Una dintre cele mai recurente „știri false” se referă la „timpul excesiv de scurt" necesar pentru a dezvolta vaccinurile anti-COVID.

Infirmarea științifică vine și de la Universitatea Catolică „Sacro Cuore”, aflată în prima linie în lupta împotriva COVID.

„Când vorbim despre tempistică, trebuie în primul rând să ținem cont de angajamentul colosal și contemporan al întregii comunități științifice mondiale", a declarat pentru La Stampa Roberto Cauda, profesor de boli infecțioase la Universitatea Catolică.

De la începutul pandemiei, acesta lucrează și la secvențierea variantelor Sars-Cov-2.

„Vaccinurile anti-COVID disponibile au caracteristici diferite, dar au același rezultat. Serurile Pfizer și Moderna sunt genomice, adică furnizează un cod ce permite organismului să producă anticorpi. Serul AstraZeneca funcționează pe baza unui vector îmbunătățit al unui adenovirus care asigură un răspuns imunitar. Există alte trei vaccinuri convenționale, inclusiv vaccinul chinezesc, cu care milioane de oameni din China și din Peninsula Arabică au fost deja vaccinați”, declară Roberto Cauda.

Profesorul Cauda adaugă: „E inutil să spunem că am sărit câteva etape pentru a ajunge la vaccinurile anti-COVID. Am pornit de la o bază de 18 ani de muncă științifică. Vorbim despre platforma de vaccinare construită începând cu 2003 cu cercetări asupra Sars-Cov-1 și apoi, în ultimii șase ani, asupra MERS. Nu am pornit de la zero, motiv pentru care lucrurile au avansat rapid. Vaccinul împotriva SARS Cov-1 era practic gata, chiar dacă nu a fost necesar să fie comercializat deoarece epidemia s-a oprit. Dar, din punct de vedere științific, vaccinul era gata. Virusul care a declanșat COVID are 80% același genom ca și Sars-ul de acum 17 ani. Este motivul pentru care vaccinul a fost dezvoltat rapid”.

Același profesor declară că în 2003, epidemia nu s-a răspândit în întreaga lume deoarece „efectele globalizării nu erau comparabile cu cele de astăzi, mai ales în ceea ce privește ușurința și frecvența deplasărilor dintr-o parte în alta a globului".

În plus, spune profesorul Cauda, „în fiecare an, pentru vaccinul antigripal sezonier, pornim de la baza de vaccinare a epidemiilor anterioare”.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Anthony Fauci