x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Forțele afgane au primit prima tranşă din elicopterele Black Hawk din partea SUA

Forțele afgane au primit prima tranşă din elicopterele Black Hawk din partea SUA

07 Oct 2017   •   19:38
Forțele afgane au primit prima tranşă din elicopterele Black Hawk din partea SUA

Preşedintele afgan Ashraf Ghani a primit oficial sâmbătă prima tranşă din elicopterele Black Hawk oferite de administraţia americană în cadrul unei ceremonii care a avut loc în provincia Kandahar, sudul Afganistanului, transmite dpa.

Generalul John Nicholson, comandantul operaţiunii NATO Resolute Support în Afganistan, a luat parte la ceremonie.

SUA intenţionează să doteze forţele aeriene afgane cu 159 de elicoptere Black Hawk până în 2020, a declarat pentru dpa purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării afgan, Dawlat Waziri.

Waziri a menţionat că, din cele patru aparate care urmau să fie predate Afganistanului, Ghani a primit doar două, dat fiind că celelalte două nu sunt gata în această etapă. Însă cele două elicoptere urmează să fie livrate în curând, a adăugat Waziri.

Elicopterele au ajuns în Afganistan la sfârşitul lui septembrie.

Waziri a declarat că elicopterele americane vor ajuta forţele afgane să facă faţă provocărilor actuale în lupta împotriva terorismului.

La 3 septembrie, cu ocazia unei vizite în provincia Nangarhar (estul Afganistanului), Ghani a anunţat că autorităţile vor cheltui 6 miliarde de dolari pentru dotarea forţelor aeriene afgane în următorii patru ani.

Forţele aeriene afgane dispun de o flotă învechită de elicoptere de fabricaţie rusească de tip MI-35 şi MI-17, dar sancţiunile împotriva Rusiei au făcut dificilă achiziţionarea de piese de schimb şi întreţinerea flotei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: afbanii elecoptere sua