x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Forțele ucrainene din Azovstal cer evacuarea în condiții speciale

Forțele ucrainene din Azovstal cer evacuarea în condiții speciale

28 Apr 2022   •   17:30
Forțele ucrainene din Azovstal cer evacuarea în condiții speciale
Sursa foto: Hepta

Combatanții ucraineni baricadați în uzina Azovstal din Mariupol cer evacuarea după modelul Dunkerque, scrie EFE. Aici se află circa 1.000 de militari blocați de forțele ruse.

Cererea a fost transmisă de Serhii Volinski, comandantul Brigăzii 36 de Puşcaşi Marini ai Forţelor armate ucrainene (FAU).
"Luptăm de 62 de zile într-o încercuire totală, acum ne aflăm în uzina Azovstal, efectuând operaţiuni împreună cu unităţi ale regimentului Azov şi cu alte unităţi care au fost încercuite de forțele ruse", a spune acesta într-o înregistrare video difuzată pe Facebook.

El spune că circa 600 de persoane sunt rănite și au nevoie de asistență medicală.  De asemenea, sunt și civili răniți, copii, bătrâni, persoane cu handicap. Toți au nevoie de mâncare și apă. 

Volinski a cerut papei Francisc și liderilor statelor lumii să îi elibereze prin procedura extracției. 
"Astăzi, principalul meu mesaj este să salvăm garnizoana din Mariupol, să trecem la procedura de extracţie. Astăzi nu suntem în 1940, suntem în 2022. Oamenii pur şi simplu vor muri aici. Răniţii vor muri, iar cei rămaşi în viaţă vor muri în luptă, civilii mor aici, împreună cu noi, în buncăre, case particulare şi blocuri, unde pur şi simplu se trage asupra lor... În oraş a murit foarte multă lume, oraşul este practic şters de pe faţa pământului".

Procedura denumită Dynamo a fost folosită la Dunkerque, în Franța, în anul 1940, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Atunci au fost evacuați mii de militari prin procedura extracției. 

×
Subiecte în articol: azovstal