O familie de romani australieni a dorit sa-si aduca fiica de 3 ani sa-si vada bunicii.
"Numele meu este dr. Victoria Pascu. Impreuna cu familia locuiesc in Perth, Australia. Eu si sotul meu suntem nascuti in Targu-Mures. Avem doi copii, Adam 5 ani si Claire 3 ani. Am plecat din Romania in 1991 si locuim in Perth. Eu lucrez ca psihiatru si din doi in doi ani venim sa ne vizitam parintii. Nu avem familie in Australia. Pe 29 august am sosit in Budapesta si am luat trenul Budapesta - Targu-Mures. Inainte de a pleca din Australia ne-am interesat de viza pentru Romania, avand in vedere ca Claire are numai pasaport australian. Eu, sotul meu si Adam avem pasaport romanesc si australian. Pe site-ul ambasadei romane spune ca viza se poate cumpara la granita. Cand am ajuns la Episcopia Bihorului au refuzat sa ne dea o viza pentru Claire si ne-au spus ca trebuie sa coboare din tren (are 3 ani). Luni dimineata, sotul meu s-a dus cu Claire la Ambasada Romana din Budapesta sa cumpere viza. In timp ce ei stateau acolo in sala de asteptare veneau soferi de tir si primeau viza pe loc. Sotului meu i s-a spus ca trebuie sa faca cererea, si asta se va trimite la Bucuresti pentru «verificari» (probabil ca Claire, avand 3 ani, e posibil sa aiba legaturi cu organizatii teroriste). I s-a spus ca toate astea dureaza 48 de ore si, prin urmare, sa vina joi (adica dupa 72 de ore) si, eventual, atunci poate sa i se dea un raspuns, care poate fi da sau nu. Cred ca e foarte interesanta situatia si ma gandeam ca as vrea ca sa va dau detaliile, sa vada oamenii cum sunt tratati copiii de 3 ani cu parintii nascuti in Romania, care vin aici sa devina cetateni mandri de Romania noastra cea frumoasa! Cu stima, Dr. V. Pascu Precizare: Autoritatile romane nu acorda viza la intrarea in tara. Cetatenilor australieni si neo-zeelandezi li se poate acorda viza de scurta sedere fara aprobarea prealabila a Ministerului Afacerilor Externe, daca depun cerere de viza prin intermediul Ambasadei Romaniei la Canberra, sau a Consulatului General al Romaniei la Sidney. Durata medie pentru obtinerea vizei este de 4-5 zile lucratoare, informeaza site-ul Ambasadei Romaniei in Australia.Citește pe Antena3.ro