Franţa "cheamă toate părţile" să respecte imediat o încetare a focului propusă de Egipt, a declarat marţi şeful diplomaţiei franceze, Laurent Fabius, după o convorbire telefonică cu omologul său egiptean, Sameh Shoukry.
"Toate eforturile trebuie să conducă spre oprirea violenţei şi asigurarea protecţiei populaţiei civile", a adăugat Fabius într-un comunicat, menţionând că Franţa sprijină "iniţiativa Egiptului, aprobată de Liga Arabă, pentru o încetare imediată a focului".
"Pentru ca armistiţiul să fie durabil, am subliniat că ar trebui să răspundă nevoilor legitime ale Israelului în materie de securitate ca şi nevoilor umanitare şi economice palestiniene. Autoritatea Palestiniană trebuie să fie, desigur, strâns asociată", a precizat ministrul francez.
Israelul şi-a reluat marţi după-amiază loviturile asupra Gazei după o scurtă încetare a focului, în timp ce mişcarea palestiniană Hamas a respins armistiţiul propus de Egipt şi conflictul, care a intrat în a doua săptămână, a făcut deja aproape 200 de morţi în rândul palestinienilor.