x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Franţa, trimisă oficial în banca acuzaţilor, pe tema romilor

Franţa, trimisă oficial în banca acuzaţilor, pe tema romilor

de Carmen Plesa    |    29 Sep 2010   •   00:00

Comisia Europeană şi-a anunţat ieri intenţia de a lansa, până la jumătatea lunii octombrie, o procedură de infringement împotriva Franţei pentru nerespectarea legislaţiei europene în cazul controversatelor expulzări făcute de Hexagon, a anunţat AFP.



Decizia a fost luată ca urmare a faptului că "Franţa nu a transpus în legislaţia franceză garanţiile procedurale" prevăzute pentru cetăţenii europeni în cadrul directivei din 2004 privind libera circulaţie în Uniunea Europeană. Aceste garanţii fac referire în special la regulile care trebuie respectate în cadrul procedurilor de repatriere a unor cetăţeni ai UE, capitol la care se înscriu şi controversatele expulzări de romi români şi bulgari, făcute recent de Franţa.

Înainte de lansarea procedurii, Comisia va trimite Franţei "o scrisoare de avertisment în care va cere transpunerea completă a directivei sau cel puţin un proiect de măsuri pentru transpunere, cât şi un calendar strict pentru adoptarea sa, care vor trebui transmise până cel târziu la 15 octombrie". Scrisoarea marchează debutul unei lungi proceduri, care pentru Franţa s-ar putea încheia la Curtea Europeană pentru Justiţie.

CE nu a anunţat însă ieri, aşa cum se aştepta, şi lansarea celei de-a doua proceduri de infringement împotriva Franţei, pentru "discriminare", pe tema evacuării şi expulzării etnicilor romi. Principalul motiv al acestei decizii ar fi fost o circulară emisă de Ministerul de Interne francez care cerea autorităţilor locale să fie evacuate în primul rând taberele de romi. Între timp, Parisul a anulat circulara şi a lansat una nouă, în care sunt vizate toate taberele abuzive, indiferent de cine sunt cei care le locuiesc.

Bruxelles-ul a luat notă de asigurările date de autorităţile de la Paris pe acest subiect, cerând însă informaţii suplimentare.

×
Subiecte în articol: externe