Furaje provenind din Serbia au fost descoperite de autorităţile olandeze la cinci ferme de porci, a anunţat agenţia de siguranţă alimentară NVWA, în timp ce alte trei ferme au primit nutreţ contaminat din România, informează mediafax.ro.
Hrana pentru animale conţinea porumb contaminat cu aflatoxină, care poate cauza cancer. Aceasta a fost pentru prima dată descoperită în Germania vinerea trecută, când autoritatea pentru siguranţă alimentară a declarat că ar putea fi afectate aproximativ 6.500 de ferme.
Unele furaje au fost transportate prin portul Rotterdam, aşa încât NVWA a demarat o investigaţie asupra distribuţiei hranei pentru animale în Olanda. Agenţia a precizat că nu există riscuri pentru sănătatea publică. Porumbul este amestecat cu alte cereale şi astfel animalele nu asimilează aflatoxină peste nivelul admis.
Nu sunt semne care să indice faptul că furajele contaminate ar fi ajuns la fermele de lapte, a explicat NVWA.
Potrivit Euronews, aflatoxina este una dintre cele mai puternice substanţe cancerigene din natură. Ea este produsă de o specie de ciuperci care creşte pe fân şi cereale, şi poate ajunge în laptele animalelor care mănâncă nutreţ contaminat.