x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gazeta romanească din Tel Aviv, despre extremismul ungar în România: Intoleranta toleranţă…

Gazeta romanească din Tel Aviv, despre extremismul ungar în România: Intoleranta toleranţă…

de Dr. Irina AIRINEI    |    18 Mar 2014   •   17:24
Gazeta romanească din Tel Aviv, despre extremismul ungar în România:  Intoleranta toleranţă…

Cercetătorii fenomenului totalitar de tip fascist au ajuns la concluzia că el s-a dezvoltat dintr-un aşa-numit fenomen metapolitic, caracteristic crizei economice, politice, sociale şi morale dintre cele două războaie mondiale. La începutul anilor ꞌ90, marele istoric american de origine ungaro-evreiască Nicholas M. Nagy Talavera avertiza că dacă astăzi ar reapărea un astfel de fenomen metapolitic şi ar fi scăpat de sub control, “el ar putea cauza incomparabil mai multe distrugeri decât acelea ale celui mai mare holocaust din analele istoriei omeneşti - dezastru care s-a abătut asupra unei omeniri ce nu se dovedise suspicioasă la adresa maladiei cunoscută sub denumirea de fascism.”

În data de 10 martie, în contextul comemorării "zilei secuilor martiri" - executarea de către Austria, la câţiva ani după Revoluţia din 1848, a trei conspiratori - la Târgu-Mureş a avut loc un marş neautorizat organizat de Consiliul Naţional Secuiesc. La el au participat reprezentanţi ai partidului de extremă dreapta, antisemit şi neofascist Jobbik din Ungaria, inclusiv preşedintele Gábor Vona, ai Gărzii Maghiare (organizaţie paramilitară afiliată Jobbik) şi ai Organizaţiei 64 de Comitate. Cei 4000 de participanţi au scandat sloganuri xenofobe, s-au bătut cu jandarmii şi au incendiat steagul Uniunii Europene.

Jobbik este un partid de extremă dreapta, fondat pe 24 octombrie 2003, în Ungaria, caracterizat de politologi, mass-media şi de către partidele adverse, drept un partid  neo-nazist, urmaş al partidului fascist-hungarist Crucile cu Săgeţi, revizionist, rasist, antisemit şi homofob. Manifestaţiile Jobbik au fost îndreptate împotriva străinilor, a romilor, evreilor, dar şi împotriva statelor unde se regăsesc maghiari. Liderul parlamentarilor Jobbik, Marton Gyongyosi, a declarat în 2010, că oficialii unguri care au origine evreiască trebuie înlăturaţi din funcţii, deoarece reprezintă un risc naţional de securitate.

Acest tip de acţiuni au făcut ca partidul condus de Vona Gábor să fie privit cu ostilitate de către cancelariile occidentale, ministrului de interne britanic cerându-i-se să interzică intrarea în ţară liderului partidului Jobbik. Garda Maghiară, organizaţia paramilitară a Jobbik, s-a remarcat încă de la înfiinţarea sa prin însemnele utilizate : uniforme negre cu simboluri ale formaţiunilor politice fasciste din Ungaria interbelică.

De la început, partidul Jobbik a militat pentru autonomia teritorială a grupurilor etnice de maghiari din statele în care aceştia se regăsesc. În ultima perioadă el a devenit foarte activ în Transilvania, unde are deja 8 filiale, ultima deschisă fiind cea din Cluj-Napoca, în ianuarie anul acesta. Pe lângă filialele din România, Jobbik a pătruns şi pe teritoriul altor state europene, precum Serbia, Slovacia sau Ucraina.

Pe 14 martie, Curtea de Apel Bucureşti a anunţat că va delibera în privinţa declarării ca indezirabili a mai multor cetăţeni ungari din partidul Jobbik şi organizaţiile Noua Gardă Ungară, Mişcarea de Tineret din cele 64 de Comitate şi Oastea Haiducilor care desfăşoară în România activităţi cu caracter extremist. Întrebarea este de ce atât de târziu dacă autorităţile erau informate de mult privind manifestările antiromâneşti, anti-semite şi rasiste ale adepţilor Jobbik şi organizaţiilor pe care le patronează? De ce, dacă în România există o lege care interzice manifestările extremiste, rasiste, anti-semite, fasciste şi naziste?

Sâmbătă, 15 martie, în mai multe oraşe din Transilvania a fost sărbătorită Ziua ungurimii de pretutindeni. În zonele locuite de maghiarii din Ardeal au fost organizate manifestări legate de Revoluţia maghiară de la 1848, ocazie cu care diverşi oameni politici din Ungaria, dar şi din Partidul Civic Maghiar, Consiliile secuieşti şi UDMR  au făcut o adevărată demonstraţie de forţă.

Peste 10.000 de persoane au participat la Târgu Secuiesc, judeţul Covasna), la defilarea unor detaşamente de călăreţi îmbrăcaţi în uniforme de epocă. În fruntea detaşamentelor,  vicepremierul Ungariei, Semjen Zsolt, a defilat călare (!) alături de preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor. Semjen a declarat că maghiarii din Transilvania au dreptul la autonomie şi autodeterminare şi că guvernul ungar sprijină acest proces. În context, trebuie remarcat că în mai 2011, Zoltan Balczo, vicepreşedintele al Parlamentului Ungariei şi lider proeminent al Jobbik, cerea guvernului ungar să sprijine nu doar moral ci şi material autonomia Ţinutului Secuiesc...

La Sfântu Gheorghe, capitala judeţului Covasna, invitatul principal în acest an a fost secretarul de stat în Ministerul de Externe al Ungariei Nemeth Zsolt, cel care în anul 2000 a lansat şi promovat ideea că “Ținutul Secuiesc” trebuie să devină “ţara-mamă din interior” a maghiarilor din Transilvania. Manifestări asemănătoarea au avut loc şi la Târgu-Mureş, Braşov, Cluj-Napoca, Oradea şi Satu Mare. Peste tot au fost arborate steaguri ale Ungariei şi steaguri secuieşti şi s-a intonat imnul Ungariei, imnul secuilor şi cântece tradiţionale de la 1848. Prilej de mare bucurie...

Pentru românii din Transilvania, sărbătoarea de la 15 Martie reprezintă cu totul altceva : împlinirea a 166 ani de la uciderea celor 40.000 de români civili, cea mai mare parte femei copii şi bătrâni şi incendierea a 300 de sate şi numeroase biserici şi mănăstiri. Atunci, armata ungară şi regimentele secuieşti  au fost conduse la înfăptuirea acestor fapte abominabile de către 13 generali al căror monument a fost reconstruit la Arad în timpul guvernării Adrian Năstase. Trebuie precizat că ziua ungurimii de pretutindeni  nu se aniversează niciodată în Slovacia, Austria, Serbia, motivul fiind pretenţiile teritoriale.

Marele filosof Hegel a observat că istoria se repetă : prima oară ca tragedie, iar a doua oară ca farsă. Pentru români şi pentru evrei, tragedia s-a desfăşurat între anii 1940 şi 1944 în partea de Transilvanie făcută cadou Ungariei lui Horthy de către Hitler şi Mussolini. Au murit atunci câteva mii de români şi aproape 150.000 de evrei, 85% dintre cei deportaţi. Astăzi, din cauza tolerării intoleranţei, istoria se repetă ca farsă...
Gazeta românească – Tel Aviv

×