x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Gazprom acuză Polonia, Ungaria şi Slovacia că redirecţionează gazul rusesc spre Ucraina

Gazprom acuză Polonia, Ungaria şi Slovacia că redirecţionează gazul rusesc spre Ucraina

03 Oct 2014   •   15:45
Gazprom acuză Polonia, Ungaria şi Slovacia că redirecţionează gazul rusesc spre Ucraina

Polonia, Ungaria şi Slovacia au reexportat în Ucraina o cantitate de 1,7 miliarde de metri cubi de gaze naturale ruseşti, au declarat, vineri, oficialii grupului rus Gazprom, care au ridicat simultan semne de întrebare faţă de legalitatea livrărilor de gaze în sistem invers, transmite Itar Tass, conform Agerpres. 'Avem toate motivele să credem că gazul natural rusesc, care nu este destinat Ucrainei, ci clienţilor europeni, ajunge în cele din urmă în Ucraina, potrivit unei scheme de tip ‘virtual reverse gas flow' a cărei legalitate este îndoielnică', a declarat adjunctul preşedintelui consiliului director de la Gazprom, Aleksandr Medvedev, ca răspuns la o întrebare venită de la un parlamentar rus.

În ultima săptămână, mai multe ţări din Europa Centrală şi de Sud-Est au anunţat că au înregistrat o diminuare a volumelor de gaze naturale livrate de grupul rus Gazprom. De exemplu, premierul slovac, Robert Fico, a anunţat că SPP a înregistrat joi, pentru a doua zi consecutivă, o scădere cu 50% a volumului gazelor naturale livrate de Rusia. De asemenea, livrările de gaze ruseşti către România au înregistrat, miercuri, o scădere de 13% în raport cu nominalizările Transgaz.

Ucraina şi Rusia sunt implicate într-o dispută pe tema preţului gazelor naturale. În data de 16 iunie, grupul rus Gazprom a introdus o schemă de plată în avans pentru gazele naturale livrate Ucrainei, după o dispută pe tema datoriilor părţii ucrainene. Această decizie a provocat îngrijorări cu privire la posibilitatea apariţiei unor întreruperi în livrările de gaze naturale ruseşti spre UE via Ucraina.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

×