Gen. Ben Hodges: Căderea Ucrainei ar fi eșecul nostru. Vom vedea Armata României apărând Moldova? Nici polonezii nu vor sta cu mâinile în sân
Generalul-locotenent american în retragere, Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staţionate în Europa, spune că o victorie a Feerație Ruse îi deschide calea spre Europa și întreaga lume liberă, care ar putea avea un efect de domino, și va începe din Republica Moldova.
Prezent la cea de-a opta ediție a conferinței internaționale „Black Sea and Balkans Security Forum”, organizată de think tank român New Strategy Center, generalul Ben Hodges a prezentat trei motive pentru care Ucraina trebuie să reziste.
„De ce să ne pese de Ucraina? Vă ofer trei răspunsuri la această întrebare.
Mai întâi e vorba de relații comerciale. Principalul partener comercial al SUA e UE iar prosperitatea Americii depinde de cea europeană. Europa are nevoie de stabilitate, agresiunea asupra Ucrainei a perturbat lanțurile de aprovizionare, avem criza energetică, prețurile au crescut, sunt milioane de refugiați ucraineni în România, Polonia, Germania. Acest lucru afectează economiile tuturor țărilor.
Al doilea motiv. Dacă Ucraina eșuează pentru că noi permitem acest lucru vina va fi a noastră. Rușii vor folosi Ucraina ca trambulină. Unde? Poate în Republica Moldova! România a anunțat că va proteja Moldova. Vom vedea trupe române în Moldova pentru apărarea zonei? Evident că nici aliații polonezi nu vor sta cu mâinile în sân. Ei știu cum se termină filmul unei invadări ruse. Dacă Ucraina cade, riscăm să avem o înfruntare directă între NATO și Rusia. E un scenariu ce poate avea loc dacă permitem înfrângerea Ucrainei.
Al treilea motiv? China! Cei radicali din State spun că Beijingul e singurul motiv care ar trebui să ne îngrijoreze. Dar dacă Ucraina va pierde războiul China va percepe o Americă slabă fără voință politică și capabilități militare de a înfrânge mai întâi de toate Rusia în Ucraina. Atunci s-ar prăbuși descurajarea Chinei în a acționa în Taiwan și în alte zone din regiune. Riscăm să vedem o înșiruire de astfel de evenimente. Să nu uităm nici de descurajarea nucleară. Pentu că până în prezent a fost amenințarea rusă cu privire la utilizarea armelor nucleare. E un șantaj ce poate fi folosit inclusiv de China, Iran, Pakistan, de către state care dețin arme nucleare sau state care doresc să dețină”, a explicat Ben Hodges.
Ucraina, un eșec al Occidentului în descurajarea Rusiei
„Războiul împotriva Ucrainei este eșecul nostru în ceea ce privește descurajarea. Rusia a invadat Georgia în 2008 și nu am făcut nimic. Nu am făcut nimic nici când rușii au intervenit în Siria, în mandatul președintelui Barack Obama, și nici când au invadat Ucraina în 2014.
Războiul acesta nu a început acum doi ani, ci în urmă cu mai bine de zece ani. În tot acest timp la noi în SUA vedem haosul creat după 6 ianuarie (n.r. - insurecția de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021, când susținători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Congresul american, eveniment fără precedent în istoria SUA). În Germania încă se construia gazoductul Nord-Stream 2 iar apoi a venit retragerea americană catastrofală din Afganistan. În tot acest context, rușii au fost încurajați să invadeze Ucraina și să termine ce au început. Acesta este eșecul nostru, a lipsei de acțiune și a descurajării”, a conchis generalul, potrivit m.defenseromania.ro.