x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania. Doi tineri evrei, atacați la Berlin

Germania. Doi tineri evrei, atacați la Berlin

18 Apr 2018   •   16:54
Germania. Doi tineri evrei, atacați la Berlin

Un grup de trei persoane a atacat marţi seară doi tineri evrei la Berlin, a comunicat miercuri poliţia germană, după ce una din victime a predat înregistrarea video a agresiunii, filmată cu telefonul mobil, relatează dpa şi AFP. 

Cei doi tineri, care purtau acoperământul tradiţional kippa, se aflau marţi seară în zona Prenzlauer Berg, lângă locuinţa unuia dintre ei, când un grup a început să strige către ei în limba arabă. 'Trei oameni au venit dintr-o parte şi au început să ne înjure. Prietenul meu le-a spus să înceteze şi atunci s-au înfuriat. Pe urmă unul din ei a fugit spre mine şi am ştiut imediat că era important să filmez', a relatat tânărul Adam, de 21 de ani, pentru media din Israel. 

Înregistrarea îl arată pe agresor lovindu-l cu o curea, în timp ce striga 'yahudi', evreu în limba arabă. 

'Am fost surprins că aşa ceva se poate întâmpla. Sunt încă şocat', a declarat Adam pentru televiziunea publică israeliană. 

Într-un interviu filmat acordat site-ului cotidianului Bild, tânărul a dat amănunte despre circumstanţele agresiunii şi a denunţat pasivitatea trecătorilor. Potrivit victimei, agresorul principal vorbea 'un dialect sirian'. 

'Mă bucur că am putut face ceva cu acest filmuleţ, sper că poliţiştii îi vor găsi în curând pe agresori. Poliţia s-a arătat foarte receptivă', a spus el. 

Guvernul german a denunţat miercuri agresiunea, ce intervine pe fondul temerilor de resurgenţă a antisemitismului în ţară, în contextul ascensiunii extremei drepte şi a afluxului de refugiaţi arabi. 

O purtătoare de cuvânt a cancelarului Angela Merkel şi ministrul justiţiei, Katarina Barley, au denunţat 'o ruşine pentru democraţie'. 'Antisemitismul nu îşi mai poate găsi loc în Germania', a reacţionat ministrul justiţiei pe Twitter, în timp ce şeful diplomaţiei, Heiko Maas, a criticat un atac 'insuportabil' şi a reamintit 'responsabilitatea' specială a Germaniei faţă de evrei.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: berlin germania evrei atacati agresiune