x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Germania va termina duminică de plătit despăgubirile de război impuse de aliaţi în 1919

Germania va termina duminică de plătit despăgubirile de război impuse de aliaţi în 1919

30 Sep 2010   •   00:00

La aproape 92 de ani după sfârşitul Primului Război Mondial, Germania va termina de plătit, duminică, despăgubirile de război impuse de Aliaţi.



Ultima tranşă pentru achitarea sumei datorate, de aproape 200 de milioane de euro, se va face duminică , atunci când se împlinesc 20 de ani de la reunificarea Germaniei, împărţită în două la finalul celui de al Doilea Război Mondial.

Reparaţii în valoare de 269 de miliarde de mărci ale Reichului, impuse prin Tratatul de la Versailles în 1919, au apăsat greu asupra Guvernelor germane ale Republicii de la Weimar, în anii '20, şi au contribuit la venirea lui Adolf Hitler la putere, în 1933.

Aceste despăgubiri, notează Mediafax, aveau menirea să compenseze pierderile suferite de Franţa şi Belgia în timpul războiului şi să ajute la achitarea costului acestui război pentru ţările aliate.

Plata reparaţiilor, suspendată de Hitler, a fost anulată de fapt prin "moratoriul Hoover", în 1932. Dar Germaniei îi mai rămăsese de rambursat împrumuturile contractate pentru plata datoriilor, înainte de această dată.

Germania de Vest a acceptat să plătească o parte a acestora, începând din 1953, dar mai rămâneau de plată şi dobânzile acestor împrumuturi, acumulate între 1945 şi 1953.

La vremea respectivă, s-a ajuns la un acord, potrivit căruia Germania urma să le plătească la 20 de ani după reunificarea ţării, o ipoteză considerată foarte improbabilă la epoca respectivă.

Dar Zidul Berlinului s-a prăbuşit, iar Germania termină de plătit bonuri, considerate mult timp simple obiecte de colecţie şi care, astăzi, sunt deţinute de fonduri de pensie sau chiar de particulari.

×
Subiecte în articol: externe